Eveniment

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria

Sebastian Dan

Elena Udrea a fost reținută în Bulgaria în după-amiaza zilei de luni, 7 aprilie. Din primele informații, fosta ministră a Turismului a fost prinsă în Bulgaria, la Kulata, aproape de granița cu Grecia.

”În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei”, a anunțat Poliția Română.

Elena Udrea a părăsit teritoriul României astăzi, la ora 11.00, înainte de a fi condmnată în dosarul ”Gala Bute”. Udrea a fost dată oficial în urmărire joi după-amiază, după ce nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la cea din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după ce condamnarea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute a rămas definitivă.

Ulterior, Poliţia de Frontieră a anunţat că Udrea a ieşit din ţară joi dimineaţă, nefiind decisă în cazul ei nicio măsură preventivă. (ziare.com)

https://newsbv.ro/2022/04/07/elena-udrea-6-ani-de-inchisoare-cu-executare/