Cultura

Eduard Huidan și-a lansat cartea „R de la RRROMÂN”

Silviu Prescornițoiu

Cartea „R de la RRROMÂN”, scrisă de Eduard Huidan și apărută la Libris Editorial, a fost lansată astăzi la Librăria Șt. O. Iosif.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, autorul a practicat meseria de ziarist la „Drum Nou” și „Gazeta de Transilvania”, având numeroase colaborări la publicații din România și din străinătate. În perioada anilor 1990-2009 a fost director al „Gazetei de Transilvania”.

Debutul literar s-a consemnat în revista „Luceafărul”, în anul 1978. Cărți publicate: Trandafirul de plastic (1983), Linia (1984), Numele jocului (1986), Fotografii mișcate (1991), Eroul nostru (1996) și Ne-am tuns, ne-am uns (2008).

Eduard Huidan: „Cartea aceasta este, de fapt, un puzzle. Așezați «piesele» cum vă convine și veți obține, «pas cu pas», ca să zic așa, o imagine finală, cu care puteți fi sau nu de acord. Este o panoramă care, bineînțeles, poate fi extinsă, cu noi și noi piese, culese sau realizate de voi, stimați prieteni și… compatrioți.

Concluziile le va trage fiecare, într-o încercare de a identifica trăsăturile morale ale poporului român, de a defini un tip de identitate care explică ce credem noi înține despre noi, de ce suntem priviți, într-un fel sau altul, din afară, de ce suntem plasați mereu în categorii inferioare, ce ni s-a întâmplat și poate chiar anticipează ce o să ni se întâmple de acum încolo”.