Eduard Grosu, purtătorul tricoului galben în Turul României, după prima etapă

Eduard Grosu, purtătorul tricoului galben în Turul României, după prima etapă

Componentul echipei naționale a României, Eduard-Michael Grosu, este liderul clasamentului general al Turului Ciclist al României, după ce s-a clasat pe cea de-a treia poziție în prima etapă.

Prima etapă a Turului României, cea mai importantă competiție ciclistă a țării, s-a derulat miercui pe ruta Timișoara-Oradea.

La finalul acesteia, după un traseu de peste 170 km, multiplul campion național, Edi Grosu, îmbracă tricoul galben, pentru ocuparea primei poziții în clasamentul general.

Tricoul alb, pentru cel mai bun rutier Under 23, și cel verde, pentru cel mai bun cățărător, au revenit polonezului Szymon Krawczyk (CCC Development Team), în timp ce tricoul roșu, pentru cel mai bun sprinter, a ajuns la Astafyev Stepan (Vino Astana Motors).

Alte articole:   Alertă RO-ALERT în Brașov: Urs semnalat pe strada Pe Tocile – Autoritățile îndeamnă la prudență

Astfel, câștigătorii primei etape din Turul României sunt:

  • 1. GUARDINI Andrea – Giotti Victoria – Savini Due – România
  • 2. BRUSSENSKIY Gleb – Vino Astana Motor,  Kazahstan
  • 3. GROSU Eduard-Michael – Naționala României

În continuare, în clasamentul general ierarhia este următoarea:

  • 1. GROSU Eduard-Michael (Naționala României)
  • 2. WOLF Justin (Bike Aid)
  • 3. KRAWCZYK Szymon (CCC Development Team)
  • 4. CRISTA Daniel (CSA Steaua Bucuresti)
  • 5. GUARDINI Andrea ( Giotti Victoria – Savini Due)

Primele cinci poziții în clasamentul pe echipe sunt ocupate după cum urmează:

  • 1. Bike Aid
  • 2. CCC Development Team
  • 3. Giotti Victoria – Savini Due
  • 4. Romania National Team
  • 5. CSA Steaua Bucuresti
Alte articole:   Rezultate Exit-poll turul 2 alegeri prezidențiale România

Clasament sprinteri:

  • 1. ASTAFYEV Stepan (Vino Astana Motors)
  • 2. COJANU Andrei (UVT Devron)
  • 3. CHZHAN Igor (Vino Astana Motors)
  • 4. GROSU Eduard-Michael (Naționala României)
  • 5. HOLLER Nikodemus (Bike Aid)

Doi români se află în prima jumătate a clasamentului U23: pe locul 7, Iustin-Ioan Văidian (Devron West Cycling Team) și pe locul 10 Adi-Narcis Marcu (Olimpic Torpedo Zărnești).

Competiția continuă astăzi, 10 septembrie, pe ruta Oradea – Cluj-Napoca, vineri, 11 septembrie – Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana, sâmbătă, 12 septembrie, Cârțișoara – Transfăgărășan, drum care va fi închis pentru public până la ora 17:00, cu destinația Curtea de Argeș.

Competiția se va încheia duminică, 13 septembrie, la București, cu un circuit de 5 km între Piața Presei Libere și Piața Victoriei.

Alte articole:   Alegerile prezidențiale 2025. Turul 2. Newsbv.ro te ține conectat la ultimele informații, minut cu minut!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov