Noi ecoinsule au fost montate în cartierul Ștefan cel Mare din Săcele.
Primăria Municipiul Săcele continuă programul de modernizare a Ecoinsulelor, pentru colectarea selectivă a deşeurilor (sticlă, plastic, hârtie, metal) în cartierele din oraş.
Primele ecoinsule moderne au fost montate în cartierul Ștefan cel Mare, odată cu începerea acțiunii “curățenia de primăvară”, care se desfășoară în perioada 13 martie- 14 aprilie.
Potrivit primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, în perioada următoare municipalitatea va monta astfel de Ecoinsule și în alte zone ale orașului.
“Odată cu începerea acțiunii “curățenia de primăvară”, Primăria Municipiului Săcele a continuat programul de modernizare a Ecoinsulelor. Astfel, la intrarea în cartierul Ștefan cel Mare au fost montate Ecoinsule care au mecanismul de basculare a deșeurilor, mai mare și prevăzut cu pedală acționată cu piciorul, eliminând în acest fel orice fel de contact cu părțile componente ale Ecoinsulelor.
În perioada următoare, municipalitatea va continua să monteze astfel de Ecoinsule și în alte zone ale orașului.
Sperăm să fim sprijiniți în demersurile noastre de a avea un oraș cât mai curat!”, a transmis primarul Virgil Popa.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI