Sport

Echipa de pe locul 5 din Liga Națională de baschet feminin se va decide la Brașov

Marian Stoica

Astăzi a fost programat meciul 2 al luptei pentru locul 5 din Liga Națională de baschet feminin. Olimpia CSU Brașov a fost învinsă, la Cluj Napoca, de CS Universitatea, scor 69-90, pe reprize 15-20, 19-29, 17-25 și 18-16.

În prima confruntare, Olimpia câștigase, la Brașov, cu 93-65. Astfel, după două partide, scorul la general este egal, 1-1, iar meciul decisiv va avea loc vineri seara, în Sala Sporturilor din Brașov, de la ora 18.00. În disputa de la Cluj Napoca, la Olimpia nu a evoluat cea mai valoroasă baschetbalistă din acest sezon, Anisha George. Care va reveni, însă, în meciul de vineri. Cele mai bune jucătoare de la Olimpia în deplasarea de la Cluj Napoca au fost Bianca Nan, cu 14 puncte, 9 recuperări și Bianca Voica – 13 puncte. Printre principalele marcatoare s-au mai numărat: Armanu și Masic – 9 puncte fiecare, Pesovic – 8 puncte.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI