Eveniment

După ce trece sezonul de iarnă, Poiana va avea şi un centru de informare turistică

NewsBv

Foto: Andrei Paul
Foto: Andrei Paul

Până la finele acestei săptămâni, se va da ordinul de începere a lucrărilor la modernul centru de informare turistică care va fi amenajat în Poiana Braşov. Acesta va fi construit cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, şi face parte dintr-o reţea naţională de astfel de centre. La noi în judeţ, un astfel de centru a fost deja amenajat la Feldioara, iar altul urmează să se construiască la Predeal. Contractul de lucrări pentru realizarea centrului din Poiană, care va fi amplasat la capătul linie RAT din staţiune, a fost semnat la finele lui noiembrie cu firma Stigma Building Management SBM SRL din comuna Cristian, judeţul Braşov. Valoarea lucrărilor este de 272.775,03 lei, fără TVA, iar constructorul are un termen de şapte luni, de la data ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea totală a proiectului conform contractului de finanţare a fost de 542.834 lei, din care valoarea asistenţei financiare nerambursabile este de 488.795 lei. „Mă bucur că începem lucrările propriu-zise la acest centru din Poiană, mai ales că acesta este un element important al strategiei noastre de a dezvolta şi de a promova ofertele Poienii Braşov, ca staţiune turistică. Acest centru va permite promovarea Poienii în întreaga reţea din România şi vine în contextul în care în ultimii ani, ne-am concentrat foarte mult pe dezvoltarea facilităţilor pe care staţiunea le poate oferit turiştilor. Dezvoltarea domeniului schiabil, noi reţele de transport pe cablu, construirea centrului de agrement sunt doar câteva dintre noile facilităţi pentru turişti. Aşteptăm însă ca toată lumea, inclusiv cei din domeniul hotelier, să înţeleagă că nu poţi să faci turism la standarde europene doar cu ce îţi oferă natura sau doar cu ce ţi-au lăsat înaintaşii, ci trebuie şi să investeşti, pentru că dincolo de hoteluri, turiştii au nevoie şi de oportunităţi de agrement“, a precizat primarul George Scripcaru.

Întâi se va confecţiona structura

Pentru început se va lucra la confecţionarea elementelor construcţiei (acestea fiind în principal din lemn), iar în momentul în care vremea va permite, structura va fi montată. Noul centru de informare turistică va avea o suprafaţă construită de 61 de metri pătraţi, iar clădirea va include un spaţiu pentru standuri cu suprafaţa de 10 mp, un spaţiu de informare cu suprafaţa de 34,50 mp şi spaţii anexe. Baza de date şi site-ul propriu de promovare şi informare al centrului vor fi conectate la sistemul naţional integrat cu acces online pentru colectarea şi diseminarea informaţiilor turistice, ce va fi realizat de autoritatea publică centrală pentru turism. Prin intermediul Centrului Naţional de Promovare şi Informare Turistică din Poiana Braşov se vor oferi turiştilor servicii şi pachete de programe specifice, oferte proprii, informaţii despre trasee turistice, materiale de promovare şi informare, hărţi, pliante, broşuri, CD-uri, informaţii despre obiective turistice naturale, cultural istorice, posibilităţi de cazare şi servirea mesei, restaurante, structuri de primire hoteluri, moteluri, pensiuni, vile, campinguri, precum şi o bază de date computerizată în care se pot găsi orice informaţii legate de zona turistică a Braşovului.