După 30 de ani, Spitalul Clinic de Copii Brașov își va moderniza Secția de sterilizare

După 30 de ani, Spitalul Clinic de Copii Brașov își va moderniza Secția de sterilizare

Stația de sterilizare a Spitalului Clinic de Copii din Brașov va fi extinsă și modernizată în acest an, după mai bine de 30 de ani.

Investiția se ridică la aproximativ 500.000 de lei după cum a prezicat managerul unității medicale, dr. Liviu Muntean, iar cea mai mare parte a sumei va fi asigurată din donații și sponsorizări.

Prima parte a sumei a fost pusă la dispoziția Spitalului de Copii de către Fundația Kronospan, care a adunat 184.000 de lei în urma Galei de caritate „Deschide-ti sufletul“, la care au participat aproape 200 de persoane.

Stația de sterilizare a Spiotalului Clinic de Copii nu a fost renovată niciodată din 1986. Spitalul utilizează în acest moment autoclave pentru sterilizare de generație foarte veche, uzate, ceea ce nu garantează un act medical adaptat necesităţilor actuale. Sistemul este funcțional, dar aceasta presupune eforturi mari din partea celor care lucrează acolo, cu atât mai mult cu cât toate echipamentele sunt manuale.

Alte articole:   Numărul cazurilor de gripă s-a triplat într-o săptămână, în judeţul Braşov

O secție de sterilizare performantă ar însemna reducerea riscului infecțiilor nosocomiale, dar și creșterea încrederii tuturor: a cadrelor medicale, a pacienților, a tuturor celor implicați în actul medical.

Echipamente de sterilizare învechite și care necesitau reparații frecvente vor fi înlocuite, iar secția va fi renovată.

Planul Spitalului Clinic de Copii este acela de a înlocui echipamentele de sterilizare învechite și de a extinde actualul spațiu, în camera unde momentan este laboratorul. Serviciul central de sterilizare va avea astfel circuit închis, accesul personalului urmând să se facă prin utilizarea unor cartele de acces. Stația de sterilizare prevede existența a trei zone distincte și bine delimitate, conform normelor europene. Pentru accesul personalui în zonele de lucru se va crea un filtru de acces.

Alte articole:   Negocierile pentru guvern avansează rapid - Câte ministere va avea fiecare partid și ce ministere dispar (surse)

Pentru achiziţionarea noi staţii de sterilizare mai este încă nevoie de aproximativ 300 000 de lei, bani pe care conducerea spitalului speră să-i obţină tot din sponsorizări.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate