Green newsbv

Dumbrăvița și Șoarș, singurele primării din Brașov care nu au contracte de salubrizare

Sebastian Dan

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, a anunțat că, la această oră, doar două primării nu au contracte cu firme de salubrizare pentru colectarea și depozitarea gunoaielor menajere.

Gabor a precizat că este vorba despre primăriile din comunele Dumbrăvița și Șoarș, restul unităților administrativ teritoriale din județul Brașov fiind în regulă la acest capitol.

„Săptămâna viitoare, cu directorul Gărzii de Mediu, vom avea o întâlnire cu reprezentanții tuturor firmelor de salubritate care au contracte cu primăriile din Brașov, să vedem în ce stare sunt, unde depozitează și resturile menajere. De asemenea, vom avea și o întâlnire și cu primarii. Voi stabili cu dl. prefect, să organizăm această întâlnire în aceeași zi când ei vor veni la vreo instruire legată de alegerile locale. Trebuie să știe și primarii că au responsabilitate în privința depozitării gunoaielor, nu doar firmele de salubrizare și că pot fi amendați și ei”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov.