DSVSA Braşov prezintă măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii populației cu Trichineloză

DSVSA Braşov prezintă măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii populației cu Trichineloză

În scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populaţiei cu Trichinella Spiralis (Trichineloză), DSVSA Braşov aduce la cunoştinţa consumatorilor informații și măsuri în acest sens.

În scopul prevenirii unor posibile îmbolnăviri şi/sau infestări cu parazitul Trichinella Spiralis la om, DSVSA Braşov reaminteşte atât consumatorilor, cât şi agenţilor economici, următoarele reguli:

  • să cumpere produse alimentare, respectiv carne de porc,   numai din unităţi autorizate/ înregistrate  sanitar veterinar, după ce  produsele de origine animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu reprezintă  un pericol pentru sănătatea publică;
  • să nu consume carnea obţinută de la porcii sacrificaţi în gospodăria proprie până nu obţin, de la medicul veterinar, rezultatul negativ, în urma examinării pentru Trichinella spp.;
  • să cumpere animale numai dacă sunt însoţite de certificatul de sănătate şi de formularul de mişcare, în copie, emise de către medicul veterinar.
Alte articole:   Târg de artă Meșteșugărească în Parcul Nicolae Titulescu, în perioada 25-27 aprilie

Trichineloza este o infecție parazitară determinată de nematode din genul Trichinella. Majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, dar în anumite cazuri poate să apară febră, edem periorbital, diaree și miozită.

Infecția este răspândită la nivel mondial, afectând o varietate de animale: porci, șobolani, cai, porci mistreți, vulpi etc. Infecția se răspândește prin consumul de carne nepreparată bine termic.

Severitatea infecției se corelează cu numărul de larve ingerate. Perioada de incubație este de 7 – 30 de zile. Infecțiile ușoare pot fi asimptomatice. În cazul infecțiilor severe, pot să apară 2 stadii clinice: stadiul intestinal (2-7 zile după ingerarea larvelor) – asimptomatică sau se poate manifesta prin dureri abdominale, greață, vomă și diaree. Stadiul următor este cel muscular, atunci când larvele diseminează și se închistează în mușchi.

  • Rareori: afectare cardiacă (miocardită și aritmii – se asociază cu o rată crescută de mortalitate).
  • Neurologic: meningită, encefalită.
  • Pulmonar: datorită migrării larvelor la nivel pulmonar – tuse seacă, miozită respiratorie. Secundar poate apărea pneumonie bacteriană.
  • Renal: rareori, se asociază cu infecții severe.
Alte articole:   China avertizează ţările care vor să încheie acorduri cu SUA: Vom lua contramăsuri

Unde se efectuează examenul trichineloscopic

În vederea efectuării examenului trichineloscopic, se recoltează o probă de carne cu greutatea de aproximativ 100 grame din pilierii diafragmatici sau, dacă aceştia lipsesc, din partea musculară a diafragmei situată în apropierea coastelor sau a sternului, din musculatura limbii, muşchii maseteri sau cei abdominali.

Pentru probele recoltate de la porcii sacrificaţi în gospodăriile populaţiei, proprietarii se pot adresa medicilor veterinari de liberă practică de la Circumscripţiile Sanitare Veterinare de Asistenţă din fiecare localitate din judeţul Braşov, medicilor veterinari oficiali de la Circumscripţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale (Braşov, Săcele, Râşnov, Bran, Codlea, Făgăraş, Rupea), precum şi Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov .

Alte articole:   Sebastian Burduja, despre consumul minim istoric din ziua de Paşte: Nu a fost nevoie să reducem producţia în unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă

Examinarea trichineloscopică se face contra cost (28,56 lei).

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov