Politică

Dreptul brașovenilor de a alege și de a fi aleși nu este un drept facultativ, domnilor guvernanți!

Sebastian Dan

mihai dontuArt. 36 din Constituția României stipulează foarte clar faptul că „Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.”

Mai mult decât atât, art. 37 din Legea fundamentală arată faptul că „Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3) , dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).”

În aceste condiții foarte clar prevăzute în Legea de căpătâi a țării, Constituția, întreb Guvernul Ponta cu ce drept blochează organizarea alegerilor parlamentare parțiale în toate colegiile parlamentare rămase vacante până în prezent, printre care se află și trei mandate vacante de deputat în județul Brașov – unele fiind vacantate de mai bine de jumătate de an?!

Cum le explicați, domnule Ponta, de exemplu, brașovenilor din localitățile care formează colegiile parlamentare rămase vacante de atâta vreme, faptul că ei nu au același drept, ca și ceilalți cetățeni ai României, de a fi în mod permanent reprezentați în forul legislativ suprem al țării, Parlamentul?!

Reamintesc aici faptul că în luna februarie a.c., PNL a dat în judecată Guvernul Ponta, în contencios administrativ, pentru că acesta nu a respectat termenele legale privind organizarea alegerilor parțiale locale și parlamentare, iar pe data de 19 mai, Curtea de Apel București a admis acțiunea PNL  prin care „obligă pârâtul (n.r. – Guvernul) să procedeze la stabilirea datei organizării alegerilor parlamentare parțiale în următoarele circumscripții electorale”, fiind enumerate 17 colegii de senator și deputat rămase vacante în toata țara. Și, cu toate acestea, Guvernul Ponta nu respectă deciziile unei instanțe judecătorești!!!

În acest caz, este firesc să întreb ce legitimitate mai poate avea un Guvern care nu-și respectă nici proprii cetățeni, fie că sunt alegători sau aleși, nici legile propriei țări și nici măcar Justiția din România?!

Cum răspunde un Guvern și o Coaliție parlamentară PSD-UNPR-PC-PLR care a ales să sfideze, cu atâta cinism, cetățenii din Diasporă, al căror drept la vot a fost mai mult decât obstrucționat în toamna trecută la cele două tururi de scrutine ale alegerilor prezidențiale, și care alege acum să blocheze dezbaterea și adoptarea Legii votului prin corespondență propus de PNL?! Cum este posibil ca, la mai bine de șapte luni de la cele mai umilitoare momente prin care românii din străinătate au fost siliți să treacă de către Guvernul Ponta, acesta și parlamentarii PSD-UNPR-PC-PLR, în loc să vină cu un răspuns legislativ pertinent în fața celor pe care i-au batjocorit anul trecut, recurg acum la tot felul de scenete de o improvizației jalnică?!

Pentru toate aceste motive, dar și pentru toate blocajele și problemele economice și sociale provocate de deciziile Guvernului Ponta, PNL a depus și va vota, săptămâna aceasta, în Parlamentul României, moțiunea de cenzură: Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă! 

  • Deputat PNL Braşov,
  • Mihai  Aurel Donţu