Drapelul României, arborat de jandarmii brașoveni pe cel mai înalt vârf din Munții Caucaz (FOTO)

Drapelul României, arborat de jandarmii brașoveni pe cel mai înalt vârf din Munții Caucaz (FOTO)

Tricolorul a ajuns, datorită jandarmilor brașoveni, pe „Tronul Zeilor” – vârful Elbrus, cel mai înalt munte din Caucaz.

Astăzi la ora 9:00, cei 4 reprezentanți ai Jandarmeriei Montane Braşov – locotenent Deleanu Tudor, plt.adj.şef Gârniţă Constantin, plt.adj. Bârligă Marian şi plt.adj. Blajiu Marian – au dus la bun sfârşit misiunea începută în data de 12.07, respectiv aceea de a arbora drapelul naţional la cei 5.642 de metri ai vârfului Elbrus, din munţii Caucaz.

Performanţa lor s-a realizat la capatul a 8 ore de efort susţinut, în condiţii meteo grele (temperaturi de sub -30°C, ninsoare, ceaţă şi vânt), însă sentimentul datoriei împlinite a făcut ca acest efort să nu fie resimţit de cei 4 temerari decât într-o foarte mică măsură. Performanţa celor 4 jandarmi brașoveni se adaugă celei din 2017, când, la data de 5 septembrie, ora 13:00, au arborat drapelul pe vârful Mont Blanc (4.810m) şi celei din 2018, când, la data de 5 august, ora 10:00, au arborat drapelul pe vârful Matterhorn (4.478 m).

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov