Doi dintre cei cinci răniţi în explozia de săptămâna trecută de la moara unei fabrici de pâine din Braşov vor fi transferaţi în alte unităţi spitaliceşti dn afara ţării.„Este vorba despre răniţii internaţi la secţia Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, o femeie de 51 de ani şi un bărbat de 46 de ani. Femeia este în stare stabilă, a fost operată marţi, pentru o mică fractură la un cot. În schimb, bărbatul căruia i s-au făcut grefe de piele la ambele mâini are insuficienţă respiratorie de gravitate severă, după ce până acum a fost medie. Are nevoie de mai multă ventilaţie mecanică. Am avut discuţii cu Ministerul Sănătăţii pentru transferul în alte unităţi spitaliceşti, a fost completat Formularul 112, iar acum aşteptăm răspunsul Ministerului. Aparţinătorii celor doi răniţi îşi doresc ca rudele lor să fie îngrijite în străinătate. Am avut discuţii cu ei şi le-am prezentat riscurile transferului, însă sunt de acord să fie transportaţi în alte unităţi spitaliceşti, cel mai probabil în Austria, a declarat pentru Agerpres managerul spitalului, dr. Daniela Neculoiu.
Ceilalţi trei răniţi se află în stare mult mai bună şi vor mai rămâne câteva zile în spital. După externare vor mai veni la spital pentru a fi trataţi şi pansaţi, a mai spus sursa citată.
Cinci persoane au fost rănite în explozia produsă joi seara la o fabrică de pâine din Braşov, iar una a decedat la spital după câteva ore.