Eveniment

Două ordine de protecție provizorii emise de polițiști în urma unor agresiuni la Brașov

Sorin Secli

Polițiștii brașoveni au intervenit în două cazuri de violență, emise în ambele situații ordine de protecție provizorii pentru protejarea victimelor.

Două ordine de protecție provizorii emise de polițiști

Primul incident a avut loc pe 18 august, în jurul orei 15.00, în municipiul Săcele. Un bărbat a sesizat autoritățile printr-un apel la 112, reclamând că a fost agresat fizic de trei persoane, pe fondul unui conflict mai vechi. În urma cercetărilor și a evaluării riscului, polițiștii au stabilit că există un pericol iminent față de una dintre persoanele implicate, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile. Totodată, a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, urmând ca investigațiile să fie continuate sub coordonarea procurorului de caz.

ordine de protectie indieni
ordine de protectie indieni

Al doilea caz s-a înregistrat pe 19 august, în jurul orei 20.00, când o femeie de 32 de ani din comuna Crizbav a sunat la poliție după ce fostul său concubin, în vârstă de 30 de ani, ar fi pătruns în curtea locuinței și ar fi amenințat-o cu acte de violență. Polițiștii au stabilit că situația reprezenta un risc iminent, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, impunându-i mai multe obligații, inclusiv păstrarea unei distanțe de siguranță față de victimă. În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru violare de domiciliu și amenințare.

Ambele anchete sunt în curs, urmând ca la finalizarea cercetărilor procurorii să dispună măsurile legale corespunzătoare.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !