Cu puțin timp în urmă, la intersecția străzilor 13 Decembrie și Indepenței din municipiul Brașov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o bicicletă.
În urma coliziunii, biciclistul a primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului și a fost transportat la o unitate spitalicească.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Traficul este dirijat de către polițiști și va fi reluat în integralitate în scurt timp.
Un alt accident a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN10, în interiorul localității Prejmer din județul Brașov.
În accident a fost implicat un autoturism care a surprins și accidentat un pieton, de 19 de ani, din localitate.
Victima a fost preluată și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,00 mg/l alcool pur.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Traficul se desfășoară cu restricții până la finalizarea cercetărilor.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI