Eveniment

Două accidente cu motocicliști, în mai puțin de jumătate de oră, în Brașov

Sebastian Dan

Cu puțin timp în urmă au avut două accidente care au avut ca portagoniști motocicliști. Polițiștii brașoveni sunt la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Promul accident a avut loc pe DN1 E a avut loc un accident rutier, în care a fost implicată o motocicletă, care circula dinspre Poiana Brașov spre Brașov.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, respectiv motociclistul, în vârstă de 20 ani, din municipiul București. Victima a beneficiat de îngrijiri medicale la fața locului și urmează să fie transportată la o unitate spitalicească.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost negativ. .

Accident într-un giratoriu pe Calea București

În urmă cu puțin timp, pe strada Calea București, din municipiul Brașov, într-un sens giratoriu, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă.

În urma coliziunii a rezultat o victimă, respectiv motociclistul, un bărbat de 35 de ani, din municipiul Brașov, care a beneficiat de îngrijiri medicale.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

În acest moment, traficul se desfășoară cu restricții în ambele cazuri. Dar, în scurt timp, după finalizarea cercetărilor, va fi deschis în integralitate, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Florentina Manolache.