Politică

Donțu, în Parlament: De ce este judeţul Braşov în coada listei alocărilor bugetare?

Sebastian Dan

mihai dontu„Mă întreb, şi-i întreb pe toţi miniştri Guvernului Ponta 3, mai cu seamă pe Primul-ministru, de ce a ajuns judeţul Braşov să fie unul dintre cele mai  nedreptăţite judeţe ale României de către Guvernul Ponta 3 atunci când vine vorba de alocările bugetare destinate investiţiilor şi bunului mers al administraţiei locale, deci implicit al şcolilor, grădiniţelor, spitalelor şi al altor instituţii publice locale importante pentru cetăţeni şi pentru familiile lor? De ce este judeţul Braşov mai puţin important decât Vrancea, Teleorman, Harghita sau Neamţ atunci când vine vorba de alocări bugetare, deci de priorităţi investiţionale? Care pot fi argumentele guvernanţilor actuali referitoare la faptul că judeţului Vrancea, de exemplu, i s-au alocat 121 lei pe cap de locuitor, iar Braşovului numai 60 de lei, în condiţiile în care Braşovul este cu mult mai mare şi ca număr de locuitori – aproape dublu -, dar şi ca suprafaţă ca să nu mai vorbim de importanţa turistică naţională a acestuia?”, și-a început declarația politică deputatul PNL de Brașov Mihai Donțu, în plenul Parlamentului.

El spune că, în fiecare an, comunităţile locale aşteaptă cu mari emoţii să vadă ce sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale îi sunt alocate pentru anul respectiv. În acest context, Braşovul a aflat că şi în anul 2014 a fost aruncat în mod nejustificat în coada listei judeţelor, din punctul de vedere al cuantumului sumelor alocate.

Este cu atât mai surprinzător acest lucru, cu cât se ştie foarte bine că Braşovul are deja o mulţime de investiţii cruciale aflate deja în derulare, cum sunt cele pentru Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, centura ocolitoare a Braşovului, lucrările de reparaţii ale drumurilor judeţene sau de reabilitare a unor monumente istorice ce  aşteaptă de foarte multă vreme să fie redate circuitului turistic.

De asemenea, cred că un alt argument în favoarea Braşovului este şi faptul că acest judeţ reprezintă un pol naţional al turismului din România, în orice anotimp, şi, în consecinţă, acesta are permanent nevoie de investiţii consistente pentru a se putea ridica turismul la standarde europene şi pentru a aduce astfel României beneficiile bine meritate obţinute din turism.

„De aceea, vă întreb, domnule prim-ministru Victor Ponta, de ce rămâne Braşovul «pedepsitul» de serviciu al guvernelor, mai mult sau mai puţin responsabile când se împarte „plăcinta bugetară”, ştiind foarte bine cât de necesare îi sunt acestuia atât finalizarea investiţiilor mari aflate în derulare, cum este cea a aeroportului internaţional, cât şi dezvoltarea sa temeinică, în ansamblu?”, și-a încheiat Donțu declarația politică.