Într-o declarație politică susținută astăzi în plenul Camerei Deputaților, parlamentarul brașovean Mihai Donțu (PNL) își laudă colegii de partid din Guvern, pentru gradul de absorbție al fondurilor europene.
„Cred că este important ca la sfârşitul unui an de guvernare USL, cel de după alegerile parlamentare din decembrie 2012, să tragem câteva concluzii în privinţa rezultatelor obţinute până în prezent de către acest guvern în domeniile relevante pentru economia românească. Unul dintre capitolele care reprezintă, în mod real, o componentă vitală pentru bunul mers al economiei româneşti, este cel legat de absorbţia fondurilor europene şi susţin acest lucru deoarece mărirea gradului de absorbție a fondurilor europene reprezintă o coordonată importantă pentru creșterea economică“, a declarat Donțu.
El spune că absorbţia fondurilor europene era, până nu demult, chiar un punct de slăbiciune al României – ţara noastră fiind doar o „Cenuşăreasă a Uniunii Europene“ în perioada 2009-2011 în acest sens. Conform datelor invocate de deputatul liberal, România se află acum pe primul loc în rândul tuturor statelor membre în ceea ce privește creșterea sumelor rambursate de Comisia Europeană în primele nouă luni ale acestui an.
Mai mult decât atât, rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 25,96%, la sfârşitul lunii noiembrie, în creştere cu 1,4% faţă de octombrie.
Astfel, cea mai spectaculoasă evoluție în luna noiembrie a fost înregistrată de Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, din cadrul Ministerului Economiei (POS CCE), care a avut cea mai mare creştere în procente față de luna anterioară, anume de 3,05%.
„Ministerele liberale, precum cel al Finanțelor, condus de Daniel Chițoiu, și cel al Economiei, condus de Andrei Gerea, își concentrează eforturile pentru eficientizarea și coordonarea tuturor vectorilor care contribuie la creștere economică, reușindu-se ca și în domeniul absorbției fondurilor europene să se performeze. Prin POS CCE s-au adus 77,83 milioane de euro în luna noiembrie și în total 447 milioane de euro din 2007 până în 30 noiembrie 2013, rata de absorbție ajungând la 17,5%. De asemenea, un alt minister liberal, cel al Muncii, a gestionat creșterea cu 1,78% a absorbției față de luna octombrie. Prin POSDRU, România a luat rambursări de la CE de 62,13 milioane de euro în luna noiembrie 2013. În total, POSDRU a adus rambursări de fonduri de la Comisia Europeană de 938,33 milioane de euro din 2007 până în 30 noiembrie 2013, ceea ce înseamnă o rată de absorbție de 26,99%“, a preciozat Mihai Donțu.
În opinia acestuia, cifrele menţionate mai sus, demonstrează „foarte limpede faptul că miniştrii liberali, alături de colegii de alianţă, şi-au prioritizat în mod corect acţiunile guvernamentale, respectând astfel programul de guvernare asumat în campanie, luând în mod constant măsurile necesare pentru îmbunătăţirea indicatorilor economici şi pentru asigurarea unei stabilităţii şi sustenabilităţii economiei româneşti“.