Eveniment

Donald Trump, arestat 20 de minute

Cristina Cristea

Donald Trump a fost arestat pentru câteva minute, pentru a patra oară, după acuzațiile grave aduse pentru un fost președinte SUA. Fotografia sa judiciară a făcut înconjurul lumii. Trump a continuat cu aceleași afirmații privind respingerea acuzațiilor ca fiind neadevărate.

Donald Trump a fost arestat pentru scurt timp joi într-o închisoare din Atlanta pentru campania sa electorala din 2020 în statul american Georgia, potrivit unui document al biroului şerifului, relatează AFP.

Fostul preşedinte, care a fost măsurat şi cântărit în această secvenţă istorică, urmează să fie eliberat pe cauţiune. 

El a denunţat un „simulacru de justiţie” şi o „ingerinţă electorală” din partea autorităţilor statului Georgia care l-au inculpat.

„Nu am făcut nimic rău” punând la îndoială rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA din 2020 câştigate de Joe Biden, a dat asigurări candidatul miliardar la Casa Albă.

Donald Trump s-a predat pentru a patra oară în fața oficialilor americani după acuzațiile penale aduse în legătură cu acțiunile privind anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2020. Este singurul președinte american inculpat din istoria SUA. 

Trump a stat doar 20 de minute la  închisoarea din comitatul Fulton, din Atlanta, statul Georgia, vineri, la ora 2:30, ora României, pentru a se conforma ca inculpat rigorilor legale ce decurg din acuzaţiile care i se aduc în legătură cu efortul său de a anula pierderea alegerilor din 2020 în statul Georgia, acesta fiind cel de-al patrulea dosar penal deschis fostului preşedinte în acest an.

Trump a fost de acord la începutul acestei săptămâni cu o cauţiune de 200.000 de dolari şi cu alte condiţii de eliberare, inclusiv să nu folosească reţelele de socializare pentru a-i viza pe co-inculpaţi şi pe martorii în dosar..

Protestatarii aflaţi în faţa închisorii au putut fi auziţi scandând împotriva procurorului districtual Fani Willis, care i-a pus sub acuzare  pe Trump şi pe alţi 18 în acest dosar..

„Închideţi-o pe Fani!” au scandat susţinătorii fostului preşedinte.