
Durata medie a căsătoriilor care se finalizează cu divorț, în România, este de 8-9 ani, rată care ne plasează pe ultimul loc în Europa, potrivit g4media.ro.
Concluziile aparțin unui studiu derulat de cercetătorii programului de intervenție comunitară Școala pentru Cuplu, fondat de psihoterapeutul Domnica Petrovai. „Avem cea mai scăzută durată a relației de cuplu din Europa”, a declarat pentru Edupedu.ro Petrovai, CEO al companiei Mind Education Health și coordonator al Strategiei Naționale de Sănătate Mentală a Copilului și Adolescentului din România.
,,Este în primul rând un rezultat al experienței în familie alături de părinți și al experienței din școală, unde deseori ești sancționat, pedepsit fără să fii sprijinit să depui un efort punctual și înveți teama de eșec pe care o aplici și în relația de cuplu”, a explicat Domnica Petrovai, pentru Edupedu.ro. “Dacă ne uităm și istoric, noi suntem o țară în care supraviețuirea agrară a fost principalul nostru obiectiv și mai puțin relaxarea și accesul la resurse economice care să ne permită atenția față de relație”, a precizat Petrovai, care este psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental.
Detalii aici.
Sursa: g4media.ro.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!