
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
În fapt, la data de 17 septembrie 2020, în jurul orei 14.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 14 ani, care conducea un moped pe DJ 105A, pe raza localității Cincu, județul Brașov.
Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar mopedul condus, nu este înmatriculat/înregistrat.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
La data de 17 septembrie 2020, în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 24 ani, care conducea un autovehicul pe DC27, pe raza localității Grânari, județul Brașov.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor,
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!