
Doi copii sunt cercetați penal, după ce, din jocă, au îndoit structura metalică a unu cort amplasat pe domeniul public aparținând organizației PSD Brașov.
În urma reclamației înaintate reprezentanții PSD Brașov, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Braşov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere”, după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă, un cort amplasat pe domeniul public aparţinând organizației a fost distrus prin îndoirea structurii metalice a acestuia şi prin înţepare-găurire a părţilor sale laterale.
„În perioada 4-5 octombrie, în intervalul orar 18.00 – 9.00, un cort amplasat pe domeniul public, aparținând unei organizații, a fost distrus prin îndoirea structurii metalice a acestuia și prin înțepare-găurire a părților sale laterale. În urma activităților operative desfășurate, polițiștii au identificat autorii faptei, aceștia fiind doi minori cu vârsta de 12 ani, respectiv 13 ani”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.
Cu ocazia audierii, cei doi au declarat faptul că au recurs la acest gest, din joacă.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Incident, azi-noapte, în Piața Dacia! Cortul PSD a fost distrus
Foto: arhiva