DNA a trimis în judecată administratorii firmei din Bran care a țepuit Universitatea Havard

DNA a trimis în judecată administratorii firmei din Bran care a țepuit Universitatea Havard

justitieCei doi soți care au reuşit să păcălească fondul de investiţii al universităţii Harvard, cel mai mare proprietar de teren împădurit din România, au fost trimişi în judecată.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea i-au trimis în judecată în stare de arest preventiv pe Dragoş şi Mariana Secu, pentru luare de mită și spălare de bani, respectiv complicitate la aceste infracţiuni.
Anchetatorii au stabilit că în perioada 2007 – 2009, Dragoş Lipan a fost administrator delegat al societății comerciale S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, jud. Brașov, societate care avea ca obiect de activitate achiziția de terenuri forestiere.
În această perioadă, în mod repetat, el ar fi pretins de la doi denunțători, prin intermediul soției sale Mariana Lipan, 4.450.000 lei, contravaloarea unui sejur efectuat în Insulele Gran Canaria de către inculpați împreună cu denunțători, în vara anului 2007, precum și un autoturism marca Chrysler Sebring.
Foloasele ar fi fost primite pentru ca, în numele societății comerciale S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, Dragoş Lipan să cumpere de la denunțători terenuri forestiere în România, la prețuri prestabilite.
În perioada 2008 – 2009, cei doi ar fi ascuns proveniența sumei de 4.450.000 lei și a autoturismului marca Chrysler Sebring, primite cu titlu de mită, prin încheierea unor contracte de donație mobiliară și a unui contract de vânzare cumpărare.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Zilele Braşovului: Trasee RATBV modificate, frecvenţă crescută pe 14 linii şi restricţii de circulaţie

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov