Patru autoturisme, vandalizate în doar câteva minute. Aceste distrugeri au fost produse în cartierul Florilor, de o persoană aflată în stare de ebrietate. Echipajul Poliției Locale Brașov a intervenit de urgență si a oprit-o pe femeia de 30 de ani, care pusese gând rău tututor ștergătoarelor aflate în raza sa de deplasare, limitând astfel stricăciunile.
Mașinile, majoritatea înmatriculate în Brașov, erau parcate în zona Parcul Mic. Incidentul a fost înregistrat la miezul zilei, iar persoana a fost prinsă în flagrant în timp ce, pur și simplu, smulgea ștergătoarele de pe parbrize, provocând pagube pentru care șoferii trebuie să scoată din buzunar chiar câteva sute de lei, până la recuperarea prejudiciului.
G.F. a fost legitimată de agenții de la Poliţia Locală, care, cu sprijinul unor martori aflați la locul faptei, au și întocmit un proces-verbal de constatate a distrugerilor. Tânăra G.F. este din Budila şi a fost dusă la Secția 5 de Poliție pentru continuarea cercetărilor.