Conducerea executivă a RATBV S.A. este deținută de astăzi, 03.02.2017, de o nouă echipă managerială, poziția de director general fiind ocupată de domnul economist Gheorghe Gabriel Antohe.
În echipa managerială a societății a mai fost numit și domnul Ovidiu Sergiu Bucurei, care va ocupa poziția de director economic, iar domnul Mircea Cenan va deține ca și până acum poziția de director tehnic.
Toate cele trei numiri au fost realizate, potrivit legii, cu titlu interimar (timp de patru luni), până la finalizarea procedurilor de desemnare potrivit OUG 109/2011, de către Consiliul de Administrație al societății, numit prin Hotărârea Consiliului Local(HCL) al Municipiului Brașov nr. 393/2016, modificatăprin HCL nr. 450/30.09.2016.
”Prioritare pentru noua conducere executivă a societății sunt îndeplinirea Planului de transport contractat cu Primăria Municipiului Brașov, respectiv punerea în circulație a unui număr suficient de autobuze și troleibuze care să corespundă nevoilor de deplasare ale călătorilor, în condiții de transport cât mai bune, precum și depunerea tuturor diligențelor pentru demararea, împreună cu factorii de decizie din administrația publică locală, a primelor demersuri necesare unor viitoare dezvoltări legate de starea parcului auto al societății”, a declarat directorul general al RATBV S.A., Gabriel Gheorghe Antohe.
Domnul Antohe a ocupat în ultimele luni funcția de președinte al Consiliului de Administrație al RATBV S.A., poziție care i-a permis să ia la cunoștință despre situația economică și financiară a societății, despre starea parcului auto și despre problemele existente în ceea ce privește asigurarea resurselor umane necesare bunei desfășurări a activității.