„În urmă cu câteva luni, Comitetul Executiv Județean al PSD a validat o hotărâre a organizației municipale, privind sancționarea dlui. deputat Ion Ochi. Din punct de vedere statutar, noi am îndeplinit toate prevederile statutare. Având în vedere apartenența domniei sale la Consiliul Național al PSD, iar definitivarea aplicării acestei sancțiuni se face și cu acordul organului central, iar dl. deputat se poate adresa Comisiei de Arbitraj și Integritate Morală pentru a contesta decizia”, a explicat astăzi senatorul Viorel Chiriac, primvicepreședintele PSD Brașov, cum stă treaba cu excluderea lui Ion Ochi din PSD, în urmă cu peste jumătate de an, confirmată de liderul filialei, Constantin Niță săptămâna trecută.
Deputatul Ion Ochi a declarat astăzi, la conferința de presă a PSD Brașov, că a venit la partid să dezbată transparent această chestiune, despre care a aflat din presă. „Eu sunt membru PSD din 2000 la organizația Prejmer, iar din 2009 la organizația Brașov. Au mai fost discuții referitor la anumite opinii ale mele și ale unor colegi din partid, dar nu credeam că se va ajunge aici. Niciodată nu am prejudiciat imaginea partidului. M-am mirat și eu când a apărut acest subiect în presă. Despre ce a fost vorba. Dl. Ghirdă (președintele organizației municipale – n.a.) mi-a spus că, la propunerea organizației județene, a fost pusă în discuție excluderea mea și a fost trimisă o propunere în acest sens la organizația judeteană. Iar organizatia judeteana a comunicat Comitetul Executiv și s-a validat excluderea mea. Dar nu sunt documente în acest sens. S-a spus că nu aș fi participat la acțiunile din cadrul partidului. Vreau să știți că am participat la toate evenimentele la care am fost chemat. Însă, ceea ce vreau să spun este că procedura aplicată de colegii mei în plan județean este statutară, dar este aplicabilă colegilor care nu au funcții în Consiliul Național. De aceea, nu am ce spune despre excluderea decisă la Brașov, iar la această oră nu sunt motive de a fi exclus din PSD. Faptul că am o problemă în plan personal cu dl. Constantin Niță, acest lucru nu trebuie să afecteze activitatea și imaginea partidului. Eu cred că este un moment de răscruce pentru partid și nu trebuie să ne dezbinăm acum și să apară astfel de diferende”, a comentat Ion Ochi situația creată în interiorul PSD.
El a mai spus că dragoste cu sila nu se poate, iar dacă se decide să fie exclus, va rămâne în Parlament ca independent.