Diana Șoșoacă: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus luni un denunț la Parchetul General împotriva europarlamentarei, acuzând-o de promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, condamnat pentru genocid.
Conform IICCMER, plângerea vizează infracțiunea de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și crime de război”, infracțiune prevăzută de art. 5 din OUG 31/2002, care poate duce la închisoare între 3 luni și 3 ani și interzicerea unor drepturi.
Pe 11 februarie, Diana Șoșoacă a intervenit în plenul Parlamentului European, recomandând ca strategiile de politică externă să fie inspirate de modelul dictatorului Nicolae Ceaușescu, declarând că „Nimeni nu l-a egalat vreodată”.
IICCMER consideră că declarațiile europarlamentarei promovează cultul personalității lui Ceaușescu, prezentându-l într-o lumină admirativă și încurajându-i pe ascultători să-l considere un exemplu în politică externă. „Discursul recent al lui Șoșoacă reprezintă o ofensă adusă memoriei celor care au suferit sub regimul comunist și un afront la valorile democratice pe care România și Europa le promovează astăzi”, afirmă Daniel Șandru, președintele executiv al IICCMER.
Diana Șoșoacă și parastasul național
Institutul subliniază că nu este prima dată când Șoșoacă promovează idei similare, făcând referire și la comunicatul de presă din 1 noiembrie 2024 al formațiunii politice SOS România, care anunța organizarea unui „Parastas Național” pentru Nicolae și Elena Ceaușescu.
IICCMER atrage atenția că astfel de discursuri nu doar că distorsionează istoria, dar și subminează eforturile de a construi un viitor bazat pe libertate, justiție și respect pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!