Diana Ariton continuă cu Corona Brașov în sezonul 2025/2026
Sebastian Dan
O veste extraordinară pentru fanii voleiului românesc și ai echipei Corona Brașov! Diana Ariton, una dintre cele mai valoroase jucătoare din lotul nostru, și-a prelungit contractul și va continua să joace în tricoul galben-albastru și în sezonul 2025/2026.
Această decizie marchează un nou capitol pentru talentata sportivă, care a demonstrat constant că este un pilon esențial atât pentru club, cât și pentru echipa națională a României.
Diana Ariton: „Abia aștept noi realizări și provocări!”
Într-o declarație plină de entuziasm, Diana a transmis: „Sunt fericită că voi continua și sezonul următor alături de Corona Brașov. Abia aștept să ne bucurăm împreună de noi realizări și provocări în campionat și în cupele europene!”.