Ce activități se vor desfășura
- Dezinsecție pentru combaterea țânțarilor pe domeniul public și privat al Municipiului Brașov
- Larvicidare pe luciile de apă
Lucrările vor fi realizate pe timp de noapte în intervalul 21:00 – 03:00 și pe timp de zi în intervalul 06:00 – 14:00, în funcție de condițiile meteorologice.
Produsele utilizate
Pentru dezinsecția țânțarilor adulți, a căpușelor și pentru larvicidare se folosesc următoarele produse avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide:
- CYMINA SUPER (grupa principală 3, TP 18) – concentrație de 50 ml produs în 3 litri de apă/solvent pentru combaterea țânțarilor adulți și 100 ml produs în 10 litri de apă pentru combaterea căpușelor
- VECTOBAC WG (grupa principală 3, TP 18) – norma de 1 kg/hectar pentru combaterea larvelor de țânțari
Substanțele utilizate nu sunt toxice pentru oameni și animale și sunt biodegradabile când sunt aplicate în mediul exterior.
Măsuri de precauție pentru cetățeni
În perioada efectuării activităților de dezinsecție, cetățenii sunt rugați să evite zonele în care se acționează, pentru a nu intra direct în raza de acțiune a aparatelor de pulverizat.
Crescătorii de albine sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine pe durata lucrărilor. În caz contrar, SC Coral Impex SRL și Primăria Municipiului Brașov sunt absolvite de orice responsabilitate.
În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acțiunilor, perioada va fi reprogramată.
Obligațiile cetățenilor și operatorilor economici
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, operatorii economici, cetățenii cu gospodării individuale și asociațiile de proprietari/locatari din Municipiul Brașov au obligația de a asigura executarea tratamentelor pentru combaterea insectelor vectoare (țânțari) în spațiile pe care le dețin, concomitent cu acțiunile administrației publice locale desfășurate pe domeniul public.
Măsuri de prim ajutor în caz de expunere
Pentru produsul Cymina Super:
- Inhalare: Duceți subiectul la aer curat. Dacă respirația se oprește, faceți respirație artificială. Sunați imediat un medic.
- Contact cu pielea: Scoateți hainele contaminate. Faceți imediat duș. Spălați hainele contaminate înainte de a le refolosi.
- Contact cu ochii: Scoateți lentilele de contact. Spălați imediat cu multă apă timp de cel puțin 15 minute, deschizând bine pleoapele. Consultați un medic dacă problema persistă.
- Ingerare: Apelați imediat un medic. NU se va induce starea de vomă. Nu administrați nimic care nu este autorizat în mod expres de medic.
Pentru produsul Vectobac WG:
- Inhalare: Ieșiți la aer curat. Dacă simptomele persistă sau există dubii, consultați un medic.
- Contact cu pielea: Scoateți hainele contaminate. Spălați imediat cu apă și săpun.
- Contact cu ochii: Spălați bine cu multă apă, inclusiv sub pleoape. Dacă iritația oculară persistă, consultați un medic specialist.
- Ingerare: Clătiți gura. Nu forțați o persoană inconștientă să bea. NU se va induce starea de vomă. Consultați imediat un medic.
Informații de contact
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta SC Coral Impex SRL la:
- Telefon: 0268/331.299
- E-mail: coralbrasov@coralimpex.ro
- Website: https://coralimpex.ro/
Rugăm cetățenii din raza administrativ-teritorială a Municipiului Brașov să respecte măsurile indicate în prezentul anunț pentru buna desfășurare a acțiunilor de dezinsecție și protecția sănătății publice.