Social

Dezbateri academice la Brașov: „Un sport al minții” care formează gânditori critici și cetățeni responsabili

NewsBv

Două olimpiade de dezbateri academice se organizează în acest an la Brașov, la Colegiul Național „Unirea”: una pentru elevii de gimnaziu (Olimpiada de dezbateri pentru juniori) și una pentru liceeni (Olimpiada națională „Tinerii dezbat”).

Profesorul Dan Zamfir, invitat în emisiunea „Culisele Zilei cu Sebastian Dan”, a explicat ce înseamnă aceste competiții și de ce Brașovul a devenit o comunitate puternică în domeniul dezbaterilor academice.

Ce sunt dezbateri academice?

Profesorul Dan Zamfir (foto) descrie dezbaterile ca pe un „sport al minții”:

„Dezbaterile academice, pentru că despre asta vorbim, sunt un sport al minții, să spunem, care s-a dezvoltat în România mai mult după 1989. Nici nu aveam cum să vorbim înainte de 1989 despre dezbateri academice, pentru că presupune un exercițiu democratic, acela de a schimba idei și, până la urmă, de a promova valorile democrației.”

Prof. Dan Zamfir, despre Olimpiada de  debate de la Brașov și ce este acest sport al minții

El subliniază că, spre deosebire de procesele literare din perioada comunistă, dezbaterile moderne presupun reguli clare, juriu calificat și evaluare pe trei criterii principale: strategie, stil și conținut.

Cele două olimpiade de la Brașov

La Brașov se organizează două competiții distincte: