Economie

Dezbatere publică privind instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică pentru anul 2018

NewsBv

Conducerea Primăriei Braşov a anunţat că intenţionează să instituie taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului pentru anul 2018.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ, către Direcţia Fiscală (program luni, marţi, joi, vineri 8.00-16.30, miercuri 8.00-18.30), sau pe e-mail dirfiscala@brasovcity.ro sau dirfiscala@dfbv.ro. Aceste propuneri pot fi transmise în perioada 18.12.2017-15.01.2018”, se arată într-un comunicat de presă al PRimăriei Braşov.

Taxa se calculează prin aplicarea cotei de 1% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA.

În conformitate cu H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, „în vederea asigurării resurselor financiare pentru promovarea turistică, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot institui taxe speciele, ca de exemplu: pentru cazarea în structuri de cazare, de agrement sau pentru alte activități turistice, stabilite prin hotărâre a consiliului local, în limitele și condițiile legii. “