Economie

Dezbatere publică pe tema taxelor Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov

Sebastian Dan

Primăria Brașov a scos la dezbatere publică proiectul de hotărâre a Consiliului Local referitor la următoarele taxe pe anul 2019 pentru soluţionarea în termenul prevăzut de lege a cererilor persoanelor fizice sau juridice care beneficiază de serviciile oferite de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, precum şi taxa de urgenţă pentru soluţionarea cererilor şi eliberarea, în termen de maxim 48 de ore de la înregistrarea cererii, a documentelor şi actelor din raza de competenţă:

Denumire taxă

Valoare

(lei)

Taxă oficiere căsătorie în repausul săptămânal, respectiv sâmbăta

150

Taxă oficiere căsătorie în repausul săptămânal, respectiv duminica

320

Taxă de permisiune foto/video pentru oficierea căsătoriilor

40

Taxă arhivă pentru procesare documentație la cererea persoanelor fizice juridice, precum și pentru eliberarea/actualizarea certificatelor, livretelor de familie, dovezilor/adeverințelor din raza de competență

15

Taxă eliberare copii după documentele primare aflate în arhiva proprie pentru

fiecare document

4

Taxă procesare documentație privind aprobarea transcrierii certificatelor și a extraselor de stare civilă procurate din străinătate înregistrate la autoritățile locale competente, avizarea înscrierii mențiunilor privind statutul civil al persoanelor întocmite de autoritățile străine, procesare documentație dosare schimbare nume/ prenume pe cale administrativă, procesare documentație privind înscrierea numelui de familie ori a prenumelui retradus sau cu ortografia limbii materne

50

Taxă privind furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor /informație /persoană

5

Taxă de urgență pentru soluționarea cererilor și eliberarea, în termen de maxim 48 ore de la înregistrarea cererii, a documentelor și actelor din raza de competență

200

Contravaloarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate provizorii şi a contravalorii vizei de stabilire a reşedinţei sunt stabilite prin acte normative.

Taxele de mai sus, precum şi contravaloarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate provizorii şi a contravalorii vizei de stabilire a reşedinţei, stabilită prin acte normative, plătite în beneficiul Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov reprezentă venituri proprii.

Persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ, prin intermediul prin intermediul Compartimentului Analiză – Sinteză, Secretariat, Informatic din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brasov ( program Luni – Vineri , 9.00 – 11.00 ) sau pe e-mail office@spclepbv.ro.

Propunerile pot fi transmise ppână în data de 5.11.2018.