Fiecare vestimentație își are povestea ei și îmi place să cred că în spatele acesteia mereu se află un meșter, într-un atelier de croitorie, cu pernuța cu ace pe mână, cu centimentrul la îndemână, foarfeca pe masă și zgomotul lin și blând al mașinii de cusut.
Sunt amintiri din copilărie când atelierul de croitorie mirosea mereu a lemn și a stofe, când fierul de călcat era mare și greu, cu cărbuni încinși, când lucrătoarele erau aplecate ore în șir peste lucrul muncit cu drag.
În orele de muncă nu exista răgazul de liniște, de multe ori nu aveau timp să se gândească unde vor ajunge hainele lucrate de ele, cine le va îmbrăca. Anii au trecut, între timp au apărut utilaje care ușurează mult muncă croitorilor: mașina de cusut electrică, fierul de călcat electric, modalități mecanizate de croit stofe grele, toate acestea ușurând mult munca croitorilor.
Azi vă invit să cunoașteți o tânără veselă, cu idei frumoase, culori pectaculoase în materiale moderne.
Pe Beti am întâlnit-o alături de asociația în care activează ca voluntar, dar despre munca voluntarilor brașoveni vom povești în curând într-un interviu dedicat asociației atipice de voluntari, asociație din care și Beti face parte.
În pandemie, când lucrurile pe care le știam au devenit imposibil de dus mai departe, o filmare realizată de Beti mi-a atras atenția. Era veselă, se învârtea prin atelier și bucuria ei dădea speranță. La 2 ani distanță vă invit să cunoașteți povestea „Rosebonbon”.
Cine este Beti?
[Pentru că i-am întrebat] Prietenii zic că-s autentică, spontană, senină, că am un umor inteligent, că sunt perspicace, în general doar de bine. Recunosc toate cele descrise de prieteni, dar eu aș zice mai simplu că nu-s nici prea prea, nici foarte foarte, caut mereu echilibrul și exersez răbdarea și toleranța în fiecare zi. Tehnicalitatile zic că merg pe 37 de ani, că sunt născută în București unde am terminat toate școlile posibile pentru mine, unde am avut primele și ultimele joburi înainte de Rosebonbon. Tot un job e și ce fac acum, doar că atunci când privești din afară pare că doar mă distrez. Nu am un istoric foarte coerent în ale cusutului, am prins câte ceva în copilărie, dar a fost suficient doar pentru a lua note bune la orele de lucru manual din gimnaziu. Momentan, am câteva roluri în viață personală, de fiica, sora, prietenă, mătușa, parteneră. Când e vorba de job, sunt o antreprenoare cu puțină experiență – dobândită „pe genunchi”, care încă mai testează pe propria piele. Nu sunt nici designer, nici croitoreasa, nici artista, nici meșter, dar am abilități în domeniile de care am nevoie in prezent și le exersez și dezvolt constant.
Îmi place să spun că sunt one-woman show pentru că fac aproape totul la serviciu: scriu conținutul pe platformele de social media, răspund la mesaje/comentarii și preiau comenzile, fac scouting pentru materiale – poate cel mai anevoios episod, fac contabilitatea primară, croiesc, cos, calc, împachetez, chem curierul, reconfirm cu clienții, predau coletele curierului și aștept mesajul de livrare la destinație – poate cel mai emoționant episod. Pentru eficientizarea unor procese care țin de căblăraie, IT stuff și dezamorsare de situații stresante, primesc suportul soțului meu fără de care multe obiective ar fi fost atinse cu întârziere sau poate niciodată. Deci, sunt one-woman și one-man show, ca să fiu mai precisă.
Îți cunosc creațiile minunate, te rog spune-le celor ce vor citi acest interviu ce lucrezi mai exact?
Beti: Cos de la zero haine și accesorii de damă. Cele mai populare piese sunt fustele cu buzunare și eșarfele circulare. Lucrez serii mici pe care le comercializez online și la târguri. Era să uit de imprimeuri, și ele scot în evidență brand-ul. De fapt, de-acolo pornește totul, de la țesătură.
Când ai pornit pe acest drum? Eu l-aș numi de designer, chiar dacă tu nu vrei să îi spui așa
Beti: Cu acte în regulă și primele vânzări, am pornit în 2017. Dar mi-am exersat creativitatea încă din adolescență când împleteam brățări, îmi evazam pantalonii, făceam codițe de toate felurile și îmi prindeam pene în păr. Aveam preocupări în zona de handmade, dar mă ocupăm fix cât să am eu accesorii pe care să le port și cu care să ies în evidență. Strângeam multe obiecte cu gândul că le voi transforma în altceva, hobby cu care am rămas și în ziua de azi. Încă mă întreb, oare ce voiam să fac cu două pungi de boabe de roșcove la 16 ani?
Nu sunt designer pentru că nu am educație în acest sens. Am învățat să coș datorită unui curs de croitorie-hobby, datorită tutorialelor găsite pe tot felul de site-uri și grupuri de facebook americane și pentru că am acordat timp full time pentru jumătate de an. Evident, mai am de învățat. Dar fix asta îmi place la croitorie, mereu ai de învățat.
Numele Rosebonbon mă duce undeva spre niște bomboane roz, spune-ne povestea alegerii acestui nume
Beti: A venit spontan, ca toate lucrurile bune de până acum. Inițial, am avut o listă cu denumiri, am făcut un sondaj printre prieteni și topul nu prea mă încânta. Baba Rochia nu era în top și asta m-a întristat. Apoi, brusc, fără nicio pregătire sau listă, mi-am dat seama: rozbombon cu picățele (insert vocea lui Toma Caragiu). Evrika! Revelațiile mele sunt foarte simple. Pe scurt și un pic mai internațional: Rosebonbon.
Care a fost cea mai mare provocare pe care ai primit-o?
Beti: Prima rochie cusută cap-coadă, asta trebuie să fie. Până atunci am tot testat tipare comerciale, iar ce coseam, cam ajungea cârpă pentru praf. Nu mă pricepeam la materiale, așa că prelucram țesături cu o calitate dubitabila, nu știam să le aleg și de-abia învățam să le cos. La câteva luni după ce am început să învăț, am dus la capăt o rochie din tafta. A fost un model foarte simplu, de bază, dar cu fermoar funcțional, căptușeală, strat de tulle, ceva dantelă. Am zis că e vorba de rochia mea de mireasă?
Care a fost primul tău proiect? Brașovul te cunoaște prin minunatele fuste model cloș cu imprimeu cu buline, eu cel puțin așa te am în imagine
Beti: Rosebonbon e popular pentru fuste, da. Ele sunt primul proiect. Țesături imprimate și vibe retro fresh, piruete și buzunare. Lumea mai știe Rosebonbon și pentru comunicare autentică, fără trucuri. Aș zice că și asta trebuie să fie un mini proiect paralel cu activitățile noastre, indiferent de domeniu.
Un mic antreprenor în România se confruntă cu provocări?
Beti: Dacă mă reped, spun că birocrația e cea mai mare provocare. Dar am învățat să o gestionez. Am umor, ăsta e norocul meu. Apoi, am temperat lucrurile cu platformă bună de conta, aplicații pe telefon, semnătură electronică, o contabila făina etc. Nu am mers la ANAF prea des, detest statul la cozi și coloana aplecată la ghișeu.
Nu-mi vine în minte o altă provocare semnificativă, dar uneori găsesc dificil să mă abțin din sarcasm când cineva îmi cere stampiluta pe facturica pentru a-mi vira bănuții sau când cineva crede că ce fac eu este doar o pasiune, timp liber, nu un job.
Dacă cineva ar dori să pornească pe acest drum ce sfat i-ai da?
Beti: Să investească de la început în pregătire și echipamente, să ia hotărâri ferme și să emită bon fiscal.
Să lase căutarea celei mai bune versiuni și să fie sincer cu sine. Să aibă o strategie și niște bani puși deoparte. Să zicem, prin absurd, că vine o pandemie și trebuie să închizi afacerea sau să reduci producția/vânzările. Niște economii vor ajuta.
Nu există o formulă generală, dar există oamenii potriviți care îți pot oferi consultanță, claritate și îndrumare, trage-i de mânecă.
Spui că nu ești meșter, deși și aici te-aș contrazice, meșterii croitori își iau și ucenici pe lângă ei, te-ai gândit să iei în echipa ucenici? Sau să organizezi cursuri de croitorie?
Beti: Am un certificat de calificare în croitorie, mă contrazice și el. Dar cursul a durat 3 luni, zic doar atât.
Când am pornit Rosebonbon linia de învățare a devenit întreruptă. După ce că nu te oprești niciodată din învățat, eu m-am mai și oprit. Nu o zic cu modestie. Croitorul, în sens clasic, este cel care face haine la comandă, care te cheamă la probe pentru ajustări, care te ajută să găsești materialul și modelul potrivite, care coase tivul de mâna șamd. Eu nu fac asta decât foarte rar pentru mine și prieteni. Va trebui să găsesc un nume pentru ocupația mea. Mă gândesc și revin.
Nu m-am gândit la ucenicie, dar aș face-o cu un proiect bun în spate, cu un program coerent. Și aș plăti ucenicul, e greu să îți placă ceva când ai datorii. Am organizat cursuri de croitorie-hobby în Galeria Ora0, îmi place mult mediul de predare, sunt ca peștele în apă. Am rămas în contact cu multe persoane care au trecut prin curs și mă bucur că le-a prins microbul. Încă ne mai sfătuim și lămurim împreună, semn că experiența a fost bună.
Te-ai gândit să organizezi o prezentare de modă? Sau ai organizat până acum? Cu creațiile tale sau nu doar cu ale tale.
Beti: Nu am luat în calcul asta, probabil că nici nu o voi lua. Sau dacă aș face-o ar avea un scop caritabil, de exemplu. Însă, mi-aș prezența produsele în asociere cu alți creatori și mi-ar plăcea că asta să se întâmple într-un magazin fizic. Da, un magazin mi-ar plăcea. Unul care să reziste în timp, să devină tradiție, care să fie mereu reîmprospătat.
Dar ziua nu are 50 de ore, așa că unele idei de proiecte rămân la stadiul de notițe în agendă.
La final, o întrebare să zicem de categoria grea, ai vreun regret în această activitate?
Beti: Nu regret nimic. Mai alunec uneori cu gândul la unele experiențe. Dacă le-aș fi abordat altfel? Habar n-am dacă ar fi ieșit mai bine. Nu pot controla totul, așa că mă redresez repede. Nu vreau să petrec mult timp cu astfel de gânduri. Regret, nu. Exercițiu de învățare? Da, mereu.
Mulțumim Beti!
Creațiile Rosebonbon le puteți admira AICI
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!