UE ar putea produce în anul comercial 2023/24 15,5 milioane de tone de zahăr, în urma procesării a aproximativ 1,4 milioane de hectare de sfeclă de zahăr, cu 3% mai mult decât anul trecut, potrivit ultimei estimări a Departamentului pentru Agricultură al SUA ( USDA).
Or, Franța a asigurat în ultimii cinci ani, în medie, 28% din suprafața totală de sfeclă de zahăr recoltată în UE
Amintim că anul acesta, în septembrie, a repornit producția la fabrica de zahăr Luduș cu sfeclă de la fermierii locali care au cultivat în jur de 3.400 de hectare în judeţele Cluj, Mureş, Sibiu, Alba, Braşov şi Bistriţa-Năsăud.
Urmează ca anul viitor să fie repornită și unitatea de producție de la Bod unde acționarul majoritar, compania Best Achiziții S.R.L., este deținută parțial de antreprenoarea Mihaela Neagu care controlează alături de Mihail-Daniel Matache și fabrica Luduș. Reamintim faptul că primarul prejudiciu Allen Coliban dorea să cumpere activele fabricii de la Bod, în interes mobiliar. Votul negativ al consilierilor locali PSD și PNL a întrerupt această aventură. Unul dintre motive fiind chiar acesta: interesul fermierilor din regiune, ca să nu mai adăugăm faptul că zahărul este un aliment strategic.
Din datele Comisiei, în anul de marketing 2023/2024, producția locală de zahăr ar atinge 69.844 de tone de pe o suprafață cultivată cu sfeclă de zahăr cu 43,5% mai mare față de anul trecut, respectiv de 12,2 mii de hectare. Spre comparație, în anul comercial 2017/2018 România avea 27,6 mii hectare cultivate cu sfeclă de zahăr.
Ce se întâmplă la nivel european
La 19 ianuarie 2023, Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis că statele membre nu pot acorda autorizații temporare de urgență pentru utilizarea de substanțe interzise (neonicotinoide). Acest lucru a determinat mulți fermieri francezi să treacă la alte culturi.
Neonicotinoidele sunt utilizate pentru a limita afidele care răspândesc virusul galben al sfeclei de zahăr (BYV), o boală care poate cauza pierderi dramatice de randament. Însă, nu există alte insecticide alternative fiabile pentru această boală.