Sport

Ne-a părăsit Mihai Vrapciu, ultimul președinte al clubului sportiv ICIM Brașov. Unde și când e înmormântarea?

Sport Brasov

Ultimul președinte al clubului sportiv ICIM Brașov, Mihai Vrapciu a decedat acasă în seara zilei de duminică, 3 noiembrie a.c., în jurul orei 22:30, la vârsta de 77 de ani. El a fost conducătorul grupării „constructorilor” brașoveni vreme de mai bine de 20 de ani, perioadă din care se disting cele 5 titluri de campioană națională câștigate de echipa de fotbal feminin a Brașovului.

Din acea generație de vârf, care făcea legea în „sportul rege” jucat de… fete, le amintim pe Lucia Cormoș Ghioc (în prezent antrenoare la ACS Steagul Roșu), Dana Vasilescu, Liliana Șanta sau Cristina Ștefan, toate patru componente ale formației reprezentative a României. Era o perioadă în care fotbalul feminin avea o cu totul importanță, greutate și, bineînțeles, valoare, în fenomenul sportiv românesc. Pe atunci Brașovul conta și avea un cuvânt de spus.

Foști sportivi sau antrenori, susținători ai ICIM-ului și toți ceilalți interesați sunt așteptați astăzi (marți, 5 noiembrie), la ora 19:00, la priveghiul ce se va desfășura la Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae”. Mâine (miercuri, 6 noiembrie), de la ora 12:00, sunt programate tot acolo slujba de adio și ceremonialul înmormântării, în cimitirul aceluiași lăcaș bisericesc.