
Accesul brașovenilor pe terenul fostului Liceu Sportiv de lângă Poarta Șchei este interzis celor care și-ar dori să aibă activități sportive. Chiar dacă terenul și arena au fost realizate din fonduri de la bugetul Consiliului Județean, acestea sunt proprietatea Bisericii Evanghelice Consorțiul Apostolic.
Radu Chivărean, directorul Colegiului Național Johannes Honterus, care folosește la această oră spațiile fostului Liceu Sportiv, a declarat că accesul a fost interzis pentru că acesta este domeniu privat, pe chiar dacă pe vremea când era Liceul Sportiv accesul era permis.
„Am avut întâmplari nefaste, s-a spart scoala, mulți nu practică numai sportul, am găsit persoane consumând alcool, s-au rupt scaunele, circa 300 sunt deteriorate… Am decis cu Biserica sa închidem accesul. Este problema Primăriei să se ocupe de punerea la dispoziție a spatiilor pentru practicarea sportului. ÎI rugăm pe brasoveni să nu mai intre în incinta școlii. Apoi, multe ONG-uri ne roagă să desfășoare activități acolo. Toți fac acolo activități, fac sport, iar noi facem curățenie. Există și cluburi sportive, care pun căruța înaintea boilor. Vor să facă sport, dar nu își asigură un spațiu în acest sens și vin la noi. La noi nu e maidan. Există maidan doar la Șaguna, unde se sare foarte ușor gardul. Apoi, s-au smuls bolovani din vechiul zid al cetății ca să facă «porți» pe terenul de sport. Noi nu am lăsat porți tocmai ca să descurajăm prezența persoanelor străine”, a declarat Chivărean.
În această perioadă se poartă discuții cu reprezentanții Bisericii pentru ca terenul să fie dat prin comodat Colegiului Honterus.