Competență și consecvență
La Consiliul județean Brașov candidează din partea ALDE oameni competenți, cu experiență deosebită în administrația publică locală și centrală. Dar mai ales cetățeni doritori să facă din Județul Brașov, județul pe care și-l doresc și merită brașovenii. Un județ dezvoltat multilateral, vibrant și prosper pentru întreaga comunitate.
Din oferta de candidați pentru Consiliul județean, regăsiți pe poziția 7 pe buletinul de vot, se enumeră Căncescu Aristotel și Gheorghe Ialomițianu.
Alături de domnul Căncescu, candidează Gheorghe Ialomițianu care a participat la Conferința de presă împreună cu Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu în cadrul căreia au discutat într-un mod elaborat despre viitoarele proiecte ale județului Brașov.
Căncescu Aristotel este unul dintre oamenii care a adus mari dezvoltări pentru județul Brașov. Acesta a avut o mare implicare în dezvoltarea Brașovului și vrea în continuare să își depună tot efortul pentru o modernizare constantă. A distribuit întotdeauna banii județului în mod echitabil și profitabil pentru toate comunitățile și a fost primul promotor al proiectului privind Aeroportul. Aristotel Căncescu a declarat că, la alegerile din 27 septembrie, obiectivul ALDE este să câştige un număr cât mai mare de consilieri. Pe de altă parte, Căncescu a declarat că „ne-am stabilit să finalizăm lucrările la Aeroportul Braşov, care este început de mine şi nu s-a mai făcut mai nimic de atunci.”
Al doilea proiect mare îl reprezintă Spitalul Clinic Municipal de Urgență cu centre de permanență care să funcționeze 24 din 24 de ore și să fie construite în clădiri noi pentru a facilita desfășurarea optimă a sistemului medical.
Tăriceanu a insistat asupra parteneriatului ce trebuie stabilit între judeţ şi municipiu cu mediul universitar din Braşov. „În Braşov este o nestemată care nu este suficient pusă în valoare şi mă refer aici la capacitatea de pregătire la nivel universitar pentru tineri, astfel încât să îşi găsească un loc de muncă bine plătit.”
De asemnea, acești candidați susțin generația tânără și au multe planuri privind anumite facilități cum ar fi: gratuitate la diverse necesități, locuri de muncă bine plătite, etc.
Candidații se adresează tuturor brașovenilor, de la cei tineri până la cei în vârstă și doresc să se implice în evoluția localităților mai puțin populate și slab dezvoltate. Cu toate acestea, candidații pentru Consiliul Județean Brașov speră să fie susținuți de un număr cât mai mare de cetățeni pentru a reuși să facă din județul Brașov atracția Transilvaniei.
ALDE şi-a propus să obţină un număr cât mai mare de consilieri judeţeni.