Social

De câţi bani are nevoie Judeţeanul, pentru ca pacienţii să nu îşi mai cumpere medicamentaţia pe cheltuiala lor

NewsBv

spitalul judetean brasovFinanţare spitalelor a fost, dintotdeauna, o problemă spinoasă, astfel că nu de puţine ori pacienţii erau nevoiţi să îşi cumpere medicamente sau materiale sanitare pentru a putea fi trataţi cum se cuvine.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au garantat că din acest an nu se va mai întâmpla aşa ceva, având în vedere că pentru toate spitalele judeţene şi regionale finanţările au fost suplimentate. „70% din numărul total al cazurilor care sunt tratate în sistemul sanitar de stat sunt în cele aproximativ 50 de spitale regionale şi judeţene, astfel că tariful pe caz rezolvat a fost majorat de la 1.400 la 1.600 de lei pentru spitalele judeţene. Totodată, această sumă este înmulţită cu un indice de complexitate, astfel că Spitalul judeţean Braşov va încasa 1.780 de lei pe fiecare caz”, a precizat senator Marius Neculoiu, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Finanţare slabă pentru ATI

Acesta crede că măsura trebuia adoptată de mai mult timp, fiindcă, de exemplu, banii alocaţi pentru primele trei luni ale acestui an Judeţeanului nu au ajuns decât pentru plata salariilor, a utilităţilor şi a hranei. „În aceste condiţii nu au mai fost bani pentru medicamente şi materiale sanitare, iar cazul nu este singular. Ministerul Sănătăţii a conştientizat faptul că spitalele judeţene mari consumă foarte mulţi bani cu terapia intensivă, iar Casa de Asigurări deconta doar 1.700 de lei pe caz, chiar dacă costurile în ATI pentru unii pacienţi ajungeau şi la 100.000 de lei. De acum, toate materialele şi medicamentele pentru aceste cazuri se vor deconta direct de minister prin programul de Terapie Intensivă”, a explicat dr. Neculoiu. Casa de Asigurări de Sănătate a decontat, anul trecut, cheltuieli lunare pentru un număr mediu de 2.800 de pacienţi, iar până la finele acestei luni va fi semnat un nou contract cadru.

900.000 de lei în plus, pe lună

Senatorul braşovean consideră că Judeţeanul ar avea nevoie de cel puţin 900.000 de lei pe lună în plus, faţă de cele aproape 4 milioane pe care le-a primit anul trecut, ca să poată funcţiona la parametrii normali şi asigura toate condiţiile fără să nu mai acumuleze datorii la furnizori. El speră că decontările se vor face tot la numărul de pacienţi de anul trecut, altfel, noul principiu de finanţare nu va aduce nici un leu în plus unităţii sanitare. „În urma acestor măsuri impuse de minister cred că bugetul Spitalului Judeţean Braşov va creşte cu 30% şi nu se vor mai acumula alte arierate. De exemplu, acum, în toate spitalele din România facturile sunt achitate la 180 de zile, şi după acest termen sunt considerate arierate, dar până la finele lui 2014 acest termen se doreşte a fi redus la 60 de zile ţinând cont că în Uniunea Europeană furnizorii sunt plătiţi după 30, maximum 60 de zile” , a explicat senatorul. În prezent, Judeţeanul are datorii de peste 7 milioane de lei la furnizori, ţinând cont de finanţarea prea mică din primele trei luni ale acestui an.

Totodată, ministerul a promis că va achita toate arieratele spitalelor, iar, odată cu toate aceste măsuri, în cazul în care unităţile sanitare vor acumula în continuare datorii timp de trei luni, conducerile acestora vor fi destituite automat de către Corpul de Control al ministrului Sănătăţii.