
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea a anunţat că localități din 28 de județe primesc finanțare pentru 50 de noi proiecte de infrastructură.
Potrivit MDLPA, 50 de noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară primesc finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ca urmare a semnării contractelor de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și beneficiarii proiectelor.
Printre acestea figurează și un contract depus de Primăria Comunei Recea. Este vorba despre „Modernizare drum comunal DC69, comuna Recea, jud. Braşov”, care a primit o finanţare în valoare de 7.791.413,32 lei.
„Astăzi (marţi- n.r.), am semnat la sediul MDLPA contractele de finanțare pentru 50 de proiecte de infrastructură rutieră și tehnico-edilitară în valoare totală de 485,5 milioane de lei. Aceste proiecte reprezintă o parte vitală a viziunii noastre pentru o Românie modernă.Proiectele vor fi implementate în 28 de județe din întreaga țară, contribuind la creșterea mobilității și accesibilității pentru toți cetățenii noștri. Este o mare bucurie pentru mine să discut despre proiectele de dezvoltare cu aleși locali din întreaga țară!”, a transmis ministrul Dezvoltării.
Contractele, în valoare totală de 485.542.899,36 de lei, urmăresc modernizarea și reabilitarea drumurilor de interes local, amenajarea trotuarelor, acostamentelor, rigolelor carosabile și a podețelor, precum și înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare.
”După cum ne-am propus, primim în fiecare săptămână, la sediul Ministerului Dezvoltării, aleși locali din toată țara, pentru semnarea de noi contracte care vizează investiții mult așteptate pentru cetățeni. Cu fiecare proiect pe care-l finanțăm, creștem calitatea vieții oamenilor din toate județele țării”, a precizat ministrul Dezvoltării.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!