Dan Alexa va continua şi sezonul viitor la FC Braşov. Atât el ca antrenor principal, cât şi staff-ul lui au semnat contracte pe încă un sezon, şi au un obiectiv clar, promovarea. Atât Dan, cât şi membri staff-ului lui au semnat contracte pe un sezon şi speră ca la finalul lui să sărbătorească promovarea, iar Braşovul să aibă din nou echipă în prima ligă.
“Nu a fost foarte greu să prelungesc. M-am simţit foarte bine aici, chiar dacă nu a fost un an uşor, şi am întâmpinat multe greutăţi. Am avut oameni lângă mine care m-au sprijinit, toţi cei care sunt în club. Un lucru care îmi dă încredere pe viitor este că din punct de vedere organizatoric clubul a crescut foarte mult. Un mare merit îl au oamenii de lângă mine, domnul preşedinte, domnul manager. S-au schimbat multe lucruri în bine în ultimul timp. Oamenii care conduc oraşul îşi doresc să avem un parcurs mai bun decât sezonul acesta. Ne dorim cu toţii o promovare. Nu va fi uşor. Cred că am învăţat multe din anul care a trecut. Important e să facem lucrurile corect. Mă simt foarte motivat şi mă simt foarte bine la Braşov. Am simţit căldura oamenilor, mă simt srijinit. Asta m-a făcut să prelungesc, să semnez, şi să am încredere că anul viitor va fi unul mai bun decât cel care a fost.”
DAN ALEXA, antrenor FC Brașov
Dan Alexa, înainte de meciul cu CSC Dumbrăviţa: „Îmi doresc foarte mult să câştigăm” – Stiri Brasov – NewsBV – News Brasov
“Înseamnă continuitate, înseamnă disciplină, înseamnă încredere. Dan Alexa şi staff-ul lui au lucrat extraordinar. N-am avut un dram de noroc mai mult. Vreau să le mulţumesc, am mare încredere că ne vom îndeplini obiectivele pentru sezonul viitor. Are o experienţă bogată, e un om extraordinar, e un om foarte flexibil, se poate lucra foarte bine cu el. Ne-am văzut foarte des şi s-a colaborat excepţional. Prelungirea contractului e dovada muncii lui şi a staff-ului, care a făcut o treabă excepţională. Suntem foarte fericiţi că putem să continuăm împreună şi să dovedim oamenilor că avem o echipă bună şi un club exceptional.”, a spus preşedintele clubului, Marin Mitran.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI