
Conform raportului de evaluare nr. 29420/G/II/03.07.2013, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), primarul municipiului Făgăraș, Sorin Constantin Mănduc, se află în stare de incompatibilitate începând cu 23 martie 2009.
Mănduc a fost declarat incompatibil pentru că făcea parte din Consiliul de Administrației al regiei de apă-canal din Sibiu, care deservește o bună parte din localitățile județului Brașov, printre care și municipiul Făgăraș.
Curtea de Apel Brașov a admis, prin hotarâre a 47/2014 28.03.2014, contestaţia formulată de primarul Sorin Constantin Mănduc față de decizia Agenţiei Naţionale de Integritate și a anulat raportul de evaluare.
„Sigur că decizia Curții de Apel mă bucură dar vreau să subliniez că o consider un lucru absolut normal, legal și moral. Și sunt onorat să constat că instanța judecă în spiritul legii, nu doar în litera ei. Rămân însă în continuare indignat, pe fond, pentru că o structură ca ANI creează confuzie, disconfort și pune într-o lumină proastă aleșii locali, ca și când ar fi săvârșit o ilegalitate. În plus, generează tensiune și eforturi (chiar financiare), pentru că primarii sunt nevoiți să plătească avocați (în nume propriu, în cazul meu), pentru a demonstra o realitate evidentă. Mă întreb oare cine ar trebui să reprezinte o localitate în relația cu alte structuri administrative și asociative, dacă nu cel ales de întreaga comunitate“, a declarat primarul Făgărașului.
Acesta a mai precizat că, dacă, în litera ei, legislația este cumva „strâmbă“, atunci este datoria factorului politic, a parlamentarilor, a guvernanților, să o îndrepte.
Referitor la situația concretă, în care Mănduc a fost acuzat că este incompatibil din cauză că a făcut parte din Consiliul de Administrație al regiei de apă-canal din Sibiu, el a menționat că prezența primarilor în aceste structuri ale operatorului regional de apă și canalizare este vitală pentru implementarea proiectelor de reabilitare ale rețelelor, cu finanțări europene nerambursabile.
„Primarul nu se reprezintă pe sine, ci pe cetățeni. Nu ia decizii în numele lui, ci în numele unității administrative în fruntea căreia a fost ales. Nu votează cum vrea, ci în baza mandatului primit de Consiliul Local. Nu este indemnizat cu nici un leu, pentru prezența la ședințe, ci, dimpotrivă, reprezintă localitatea pentru a atrage fonduri europene în vederea reabilitării rețelelor localității pe care o reprezintă. Noi, primarii și președinții de Consilii Județene, nu ne-am dus în aceste structuri pentru că am vrut, ci pentru că a trebuit, și am făcut acest lucru în interesul cetățenilor pe care-i reprezentăm. Poate ar fi fost comod să nu ne deplasăm zeci de kilometri lunar la ședințele de la Sibiu și să nu mai adăugăm o problemă la multitudinea de probleme existente. Dar era crucială decizia fiecăruia dintre noi pentru ca, prin aderarea localităților noastre la un operator regional, să facem toate eforturile pentru atragerea investițiilor pe bani europeni, nerambursabili. Prin Legea 215 a Administrației Publice Locale, primarul este reprezentantul legal al unității teritorial administrative“, a concluzionat primarul Mănduc.
CITEȘTE ȘI: Curtea de Apel Brașov: Căncescu nu este incompatibil
Conform prevederilor legale, părțile nemulțumite au drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Braşov.