Opinii

Curajul de a vorbi despre cultură, când Braşovul contează prea puţin în România

NewsBv

iulian rusuA vorbi de cultură astăzi în contextul când scandaluri de tot felul abundă în societatea noastră… Astăzi, când sănătatea bunicilor şi părinţilor noştri, a copiilor şi a noastră personal este periclitată în însăşi locurile care ar trebui să fie scut împotriva bolilor de tot felul.

A vorbi de cultură astăzi când situaţia economică a ţării este în declin. Astăzi când învăţământul românesc este contaminat de ideile unor intruşi care schimbă de la an la an manualele şi metodologia de susţinere a examenelor copiilor noştri.

A vorbi de cultură astăzi când discipline ale sportului românesc recunoscute pe plan mondial precum, gimnastica, canotajul, boxul şi handbalul se află în coma indusă de mai marii ţării… Astăzi, când descentralizarea, acest paravan al tuturor relelor, când globalizarea duce la ştergerea identităţii naţionale şi a spiritului de patriotism. Astăzi, când valorile moral creştine şi Biserica sunt atacate cu virulenţă.

A vorbi de cultură astăzi când bănci străine au pus stăpânire pe situaţia economică a ţării transformând în sclavi sute de mii oameni. Astăzi când milioane de români muncesc în străinătate lăsând în urmă drame sociale, astăzi când pământul nostru, pentru care au murit străbunii noştri pentru a-l apăra, este vândut pe nimic străinilor care asemenea vulturilor se rotesc deasupra noastră a vorbi de cultură este poate neinteresant, neinspirat sau lipsit de importanţă în comparaţie cu dramele mai sus enunţate.

Şi, totuşi, dragi braşoveni, fără cultură nu se poate. Consider că este foarte important pentru noi, cetăţenii municipiului Braşov, ca în următorii ani şi cultura să ocupe un rol important în viaţa noastră. Braşovul are o tradiţie multiculturală seculară asemănătoare multor oraşe din regiunea Transilvaniei. O gândire strategică culturală pe termen mediu şi îndelungat trebuie, în primul rând, să ţină cont de cetăţenii oraşului care aparţin diferitelor culturi etnice, care conveţuiesc împreună, dar care din păcate se cunosc doar parţial.

Această strategie este o răspundere nu numai culturală, dar şi civică, presupunând maximă deschidere şi dialog multicultural, în primul rând, între membrii comunităţii.

Tradiţia populară milenară, intrată in patrimoniul cultural, străbate din negura vremilor până astăzi şi ne face mândri de tezaurul inestimabil transmis de înaintaşii noştri făcându-ne unici pe pământ şi cu identitate proprie.

Patrimoniul cultural al Braşovului, atât cel imobil cât şi cel mobil, este foarte bogat, dar din păcate astăzi este în suferinţă. Părintele Olteanu „strigă de ani de zile în pustiu” pentru a proteja valorile inestimabile adunate de dinainte de anul 1495, dar nimeni nu îl aude. Devine „audibil” în campaniile electorale care s-au succedat de-a lungul anilor, iar după ce au trecut, acest om de mare cultură îşi macină suferinţa în tăcere pentru că nimeni nu îl sprijină. Clădiri de patrimoniu se degradează pe zi ce trece, unele dintre ele ireversibil.

Astăzi, muzeografii braşoveni, cu sprijinul autorităţilor tutelare, plătesc chirii unor entităţi private care au acaparat o mare parte din patrimoniul imobil al oraşului. Instituţiile de cultură braşovene îşi desfăşoară activitatea în condiţii decente, dar insuficiente pentru posibilităţile unui oraş ca Braşovul.

Deşi acest minunat oraş dispune de un patrimoniu cultural mobil şi imobil bogat şi de capital uman valoros, din punct de vedere cultural şi artistic din păcate, astăzi, Braşovul contează foarte puţin în domeniul culturii comparativ cu alte oraşe din România.

Dragi  braşoveni, candidez pentru un post de Consilier Local. din partea Partidului Mişcarea Populară, partid constituit la nivel local din oameni tineri, mulţi dintre ei nu au făcut politică până acum, ce îşi propune să devină şi din punct de vedere al susţinerii culturii un lider catalizator.

În primul rând trebuie să redăm Comisiei de Cultură, din cadrul Cosiliului Local, rolul, responsabilitatea şi asumarea politică pentru a propune politici culturale viabile care să conducă la creşterea vizibilităţii oraşului nostru pe plan naţional şi internaţional, sprijinindu-ne şi pe faptul că Braşovul este înfrăţit cu oraşe din Europa şi Japonia.

Cel mai dureros este faptul că Braşovul nu dispune de o infrastructură modernă pentru a organiza evenimente culturale de mare anvergură. Toate sălile existente în Braşov însumează împreună cam 1.700 de locuri. (Sălile de la Reduta, Teatrul Dramatic, Patria şi de la Operă). Organizatorii de spectacole ocolesc oraşul nostru, iar unii care totuşi riscă să vină, li se pune la dispoziţie Sala Sporturilor, marele lăcaş de cultură braşovean. Jenant!

De aici rezultă faptul că decidenţii politici sunt înconjuraţi de oameni neprofesionişti şi lipsiţi de viziune în domeniul cultural, dar incontestabil bine pregătiţi în domeniul lor de activitate. Cum poţi să te înscrii într-o competiţie europeană şi să speri că Braşovul  poate deveni Capitală Europeană a Culturii când nu se poate organiza astăzi nici măcar un eveniment cultural  important cu vizibilitate la nivel naţional? Nu vreau să acuz pe nimeni, cele relatate mai sus sunt simple constatări bazate pe realitatea obiectivă şi nu pot fi ignorate.

Avem nevoie la Braşov de un Centru Cultural multifuncţional, care trebuie să devină un simbol al civilizaţiei urbane braşovene de astăzi, în care să-şi găsească locul toate formele de manifestare artistică, care să cuprindă: muzee ale tuturor etniilor oraşului şi judeţului nostru, bibliotecă regională, mediatecă, săli de dans, sală de muzică de cameră, ateliere interdisciplinare de creaţie, săli de conferinţe şi reuniuni, un cinematograf, un centru internaţional de presă, o sală modernă pentru Filarmonică, una pentru Operă, restaurante şi un hotel.

Dragi braşoveni, în evoluţia mea profesională am fost călăuzit de strategii şi acţiuni bine gândite pentru a-mi atinge obiectivele propuse, dar în acest demers al meu de a ajunge consilier local, fără votul dumneavoastră, cetăţenii Braşovului, nu pot reuşi. De aceea  sper din tot sufletul ca dumneavoastră să votaţi candidatul nostru la Primăria Braşov, pe domnul Costel Mihai, consilierii Partidului Mişcarea Populară, partid care ne-a propus şi ne susţine şi vă promit că ne vom înconjura de profesionişti cu viziune şi o să facem tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea economică a oraşului, iar din punct de vedere cultural să ajungem în primul eşalon al oraşelor culturale europene.

  • Iulian Rusu
  • candidat PMP la Consiliul Local