Social

Cum vrea Primăria să transforme Poiana pe modelul de succes din Courchevel

NewsBv

Primăria Braşov va încheia un parteneriat cu autorităţile din staţiunea montană franceză Courchevel cu scopul de a atrage investitori pentru dezvoltarea turismului din Poiana Braşov.

Primarul George Scripcaru a fost într-o vizită oficială, săptămâna trecută, în staţiunea franceză, iar, la jumătatea lunii viitoare, reprezentanţii din Courchevel vor vizita Poiana Braşov în vederea înscrierii acesteia în  Asociaţia Staţiunilor Europene.

„Primarul din Courchevel este şi preşedintele acestei asociaţii, iar noi vrem să devenim membri pentru a putea beneficia de proiectele la care aplică această asociaţie. Eu le-am prezentat deja strategia de dezvoltare pentru staţiune, iar prin această asociere am reuşi să atragem şi numeroşi investitori. Ţinând cont că de pe urma Courchevel autorităţile au un profit de milioane de euro nu ne-ar strica să ne acorde unele sfaturi pentru a ştii cum să administrăm mai bine ce avem şi pe ce direcţii să ne dezvoltăm. Autorităţile de acolo au insistat foarte mult pe SPA-uri şi mi-au spus că şi noi trebuie să ne propunem de la bun început cărui segment de turişti ne adresăm pentru a ştii şi în ce investim”, a precizat primarul George Scripcaru.

Ce proiecte au sugerat francezii

Înscrierea în asociaţia staţiunilor europene înseamnă însă, şi impunerea unor reguli stricte. Astfel, pentru ca Poiana să aibă prestanţa unei staţiuni de peste hotare ar însemna, în primul rând, desfiinţarea teraselor cu mici şi vin fiert care funcţionează la baza pârtiilor, dar, mai ales organizarea unor evenimente, după un calendar bine stabilit în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Turiştii vin în Poiană, se dau de câteva ori cu schiurile, dar mai au nevoie şi de alte alternative pentru petrecerea timpului liber”, a mai spus primarul Scripcaru, care a realizat acest lucru, din păcate, abia după opt ani de mandat…

Unul dintre proiectele pe care francezii l-au sugerat pentru a fi pus în aplicare este cel al telegondolei, care să facă legătura între oraş şi Poiană. „Administratorii staţiunii mi-au spus că implementarea unui astfel de proiect ar fi un obiectiv care ar atrage numeroşi turişti, dar şi o cale de acces spre staţiune”, a explicat Scripcaru, care a precizat că staţiunea franceză mai are un atuu în ceea ce priveşte accesul turiştilor, respectiv un aerodrom.