Din judeţ

Cum va fi vremea, în următoarele două săptămâni?

Iulia Ghervan

Vremea va fi schimbătoare în următoarele două săptămâni (26 aprilie – 9 mai), cu episoade în care valorile termice vor creşte până spre 24 – 25 grade Celsius, dar şi cu intervale de scădere a regimului termic, iar ploile îşi vor face simţită prezenţa în special după data de 28 aprilie şi în primele zile ale lunii mai, arată prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În zona Transilvaniei, săptămâna va debuta cu vreme deosebit de rece pentru această dată, cu medii termice diurne de 12 grade şi nocturne de 0 – 2 grade, dar va înregistra un proces de încălzire din 28 aprilie, astfel că maximele vor atinge 20 – 22 de grade, iar minimele 7 – 10 grade, în datele de 30 aprilie şi 1 mai.

Pentru perioada cuprinsă între 2 şi 9 mai regimul termic va avea variaţii relativ mici, astfel că, mediat regional, va avea valori maxime de 18 grade şi minime de şase grade. Ploi slabe şi pe arii restrânse se pot semnala pe aproape tot intervalul, însă probabilitatea ca acestea să fie mai intense, pe arii mai extinse şi însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în 30 aprilie, precum şi în 1, 4, 5 şi 6 mai.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în 26, 27 şi 28 aprilie, când mediile maximelor vor fi de 4 – 6 grade, iar ale minimelor ce vor oscila între -4 şi -2 grade, dar se va încălzi treptat, până în 30 aprilie, când se estimează valori diurne în medie de 12 grade şi nocturne de patru grade. Ziua de 1 mai va fi comparabilă cu precedenta, apoi se va răci uşor, astfel încât regimul termic se va menţine aproape staţionar, cu maxime mediate zonal la 10 grade şi minime de două grade.

Temporar, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a intervalului, la început mixte, iar din 30 mai vor fi mai ales ploi, sub formă de aversă, ce trecător pot fi însoţite de fenomene electrice.

Sursa: g4media.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!