Consiliul Județean Brașov a inițiat demersurile pentru a obține avizul de mediu, dar și cel de gospodărire a apelor în vederea implementării proiectului privind Managementul Integrat al Deșeurilor în Județul Brașov.
În conformitate cu acest plan, în județ ar urma să fie amenajate o serie de staţii de transfer, respectiv la Râşnov, Victoria şi Prejmer, Hoghiz şi Făgăraş, iar la Măieruş şi la Predeal ar trebui amenajate staţii temporare de stocare a deşeurilor, cu precontainere şi mijloace de transport. Proiectul mai prevede și staţii de sortare la Săcele și Prejmer, dar și amenajarea unei stații de tratare mecanică și biologică a gunoiului la Făgăraș, după ce operatorul privat care anunțase în 2006 amenajarea unei rampe ecologice în zona Beclean, a renunțat la proiect.
În vederea obținerii avizului de la Apele Române – Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Brașov, reprezentanții Consiliului Județean au prezentat public soluțiile pentru evacuarea apelor uzate de la rampele de transfer a deșeurilor. Astfel, la Măieruș, apele uzate menajere se vor evacua într-un bazin de stocare a apelor uzate care va fi vidanjat de către firme specializate în astfel de servicii; la Hoghiz, apele reziduale vor ajunge într-un canal de desecare limitrof amplasamentului, care va descărca apele în râul Olt, după ce au fost epurate într-o stație de epurare mecano-biologică, iar apele reziduale de la rampa din Făgăraș vor fi deversate în pârâul Racovița, după vor fi epurate în prealabil într-o stație de epurare cu osmoză inversă.
Totodată, „Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor – Județul Brașov” poate fi consultat de cei interesați la sediul Agenției pentru Protecția Mediului, până la finele acestei luni urmând să fie emis și avizul de mediu pentru acest proiect.
Întreaga documentație va trebui elaborată cât mai repede, astfel ca Brașovul să depună acest proiect pentru finanțare la Ministerul Mediului, altfel riscă să piardă cele aproximativ 30 de milioane de euro din bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, necesari atât pentru închiderea ecologică a tuturor gropilor de gunoi neconforme din județ, cât și pentru amenajarea acestor stații de transfer, sortare sau tratare mecanică și biologică a deșeurilor.
