Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a inspectat, astăzi, stadiul lucrărilor pe şantierul deschis în corpul nou al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. A.I Sbârcea”.
Aceste lucrări se desfăşoară în cadrul proiectului Modernizare, dotare și eficientizare energetică a corpului S+P+7+M și corp extindere (de legătură). Între corpul nou și corpul vechi ale Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Braşov, în valoare totală de 26.552.919,96 lei. Implementat de administraţia judeţeană cu fonduri accesate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Preşedintele CJ a fost însoţit de dr. Mircea Preda, managerul Maternităţii, şi de Cosmin Păun, managerul de proiect din partea firmei Electroprecizia AG. Iar concluziile vizitei sunt îmbucurătoare, având în vedere că lucrările se desfăşoară conform graficului de execuţie.
Pe 20 decembrie au început lucrările
După ce ordinul de începere a lucrărilor a fost transmis pe 20 decembrie 2021, firma constructoare, Electroprecizia AG, a realizat organizarea de şantier. A început lucrările interioare în partea superioară a clădirii, respectiv la mansardă şi la etajele VII, VI şi V.
Din 7 mai au fost predate către constructor și restul etajelor. Astfel încât lucrările continuă acum în întreg imobilul care face obiectul contractului.
În fiecare săptămână au loc ședințe de comandament la care participă reprezentanţii beneficiarului (Consiliul Județean Brașov și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie). Dar și ai antreprenorului general SC Electroprecizia AG, alături de proiectantul SC Danina Star SRL și diriginții de șantier.
În cadrul ședinței de luni, 9 mai, s-au aprobat soluțiile de tâmplărie cu tripan și jaluzele interioare pentru majoritatea spațiilor. Dar și jaluzele exterioare pentru blocurile operatorii. S-au stabilit soluțiile de închidere a fațadei ventilate, precum și soluțiile de montare a tubulaturilor de aerisire.
Termenele asumate de firma constructoare sunt 1 octombrie 2022 pentru funcţionalizarea blocurilor operatorii. 1 ianuarie 2023 pentru finalizarea întregii clădiri pe interior şi iunie 2023 pentru încheierea tuturor lucrărilor.
Reabilitare completă în corpul nou
„Reabilităm absolut totul în corpul nou al Maternităţii. Este un şantier complex, cu foarte multe elemente de noutate. Care ţin de eficientizarea energetică şi care n-au mai fost aplicate în alte spitale, ci mai mult în clădiri civile. Mă refer la sistemul BMS, prin intermediul căruia ventilaţia, temperatura, umiditatea, luminozitatea vor fi controlate de un server central. Va exista şi o comandă automată, dar şi o comandă manuală. Astfel încât să nu apară niciun disconfort pentru paciente. În plus, va exista conexiune la internet pentru rampele de gaze medicale din fiecare salon.
Cu o staţie centralizată la nivelul secţiei de unde vor fi monitorizate gravidele. Condiţiile în saloane vor fi cu totul altele. Vor exista saloane cu două paturi, fiecare cu baie proprie. Faianţa albă va dispărea pe pereţi şi tot ce înseamnă instalaţii va fi înlocuit şi modernizat. Ne propunem să transformăm clădirea şi s-o aducem cel puţin la acelaşi standard existent în clădirea veche reabilitată, dacă nu chiar mai bun. Avem şi proiectul care vizează modernizarea clădirii administrative, finanţat din fondurile Consiliului Judeţean, pe care sperăm să-l introducem în PNRR, astfel încât să recuperăm banii alocaţi”, a explicat managerul dr. Mircea Preda.
Managerul de proiect: „O mare provocare”
La rândul său, Cosmin Păun, managerul de proiect din partea firmei Electroprecizia AG, a menţionat: „Proiectul este o provocare pentru noi. Având în vedere sustenabilitatea pe care trebuie s-o demonstrăm la darea în funcţiune a obiectivului. De un an şi jumătate, de când colaborăm, avem un parteneriat foarte bun statuat între beneficiar, finanţator şi constructor.
Astfel încât printr-o colaborare permanentă să putem rezolva eventualele situaţii neprevăzute care apar pe parcurs. Suntem în grafic cu lucrările, am preluat amplasamentul în întregime. Și în şantier avem o mobilizare adecvată, pe care o îmbunătăţim pe măsură ce vom aborda mai multe fronturi de lucru. Fiind o clădire din anii ’80, a fost nevoie s-o desfacem până la temelie. Ne-am confruntat cu câteva probleme legate de ceea ce am descoperit. Astfel că a fost nevoie de readaptarea soluţiei de proiectare, conform situaţiei din teren”.
„Cea mai mare problemă pe care a trebuit s-o rezolvăm în privinţa spitalelor pe care le administrăm a fost situaţia patrimonială. În momentul în care s-au deschis axele de finanţare pe POR 2014-2020, nu am avut posibilitatea să facem proiecte de eficientizare energetică pentru instituții medicale. Tocmai din motive care au ţinut de situaţia juridică a clădirilor.
La Maternitate avem un caz fericit din punct de vedere patrimonial. Toate imobilele având situaţia clarificată. Mă bucur că proiectul de eficientizare energetică este într-un progres foarte bun. Aş spune că acest proiect este ultimul «bastion» pe care trebuie să-l mai depăşim pentru a ajunge la standardul pe care ni-l dorim. Însă, la finalizarea lui, vom avea certitudinea că pe lângă serviciile de calitate pe care le oferă medicii noştri, vom dispune şi o infrastructură medicală de nivel superior Cu care putem rivaliza cu orice spital din ţară”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI