Cum explică Administrația Prezidențială bijuteriile de 12.000 de euro purtate de Carmen Iohannis

Cum explică Administrația Prezidențială bijuteriile de 12.000 de euro purtate de Carmen Iohannis

Controversă după ce Carmen Iohannis a purtat bijuterii de 12.000 de euro în timpul unei vizite în Germania. Administrația Prezidențială a explicat situația.

Administrația Prezidențială a reacționat în luni seară, după ce Prima Doamnă, Carmen Iohannis, a defilat cu un colier de zece mii de euro și un inel de 2.500 de euro, în Germania.

Prima doamnă Carmen Iohannis a purtat bijuteriile cu diamante de la compania Malvensky Corporation SRL pentru că ”promovează creatorii români” și a purtat bijuterii ”inspirate din Brâncuși”.

Administrația prezidențială a mai precizat că inelul și colierul au fost returnate creatorului la revenirea în țară:

Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe.

La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora.

Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă.

Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective„, spune Administrația Prezidențială.

Alte articole:   Salariul minim va crește la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie

Pe pagina de Facebook a casei de bijuterii au fost publicate duminică, fotografii cu prima doamnă, purtând cele două bijuterii din aur alb cu diamante, alături de Klaus Iohannis.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate