Eveniment

Cultură de canabis ascunsă într-o pădure din Covasna! Peste 130 de plante, descoperite de anchetatori

Sorin Secli

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce anchetatorii au descoperit o cultură de canabis amenajată într-o pădure de mesteceni din județul Covasna.

Cultiva canabis într-o pădure din Covasna! Peste 130 de plante, descoperite de anchetatori

Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna și ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Covasna, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Covasna, au documentat activitatea infracțională a bărbatului, cercetat pentru trafic de droguri de risc.

Din cercetările efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2026, acesta ar fi înființat și dezvoltat o cultură outdoor de canabis, destinată comercializării. Plantația era amplasată într-o pădure de mesteceni, într-o zonă aflată în apropierea unui drum forestier puțin circulat, în vecinătatea cabanei sale, situată în fondul forestier al comunei Dalnic.

În urma cercetării la fața locului și a percheziției, anchetatorii au descoperit și ridicat peste 130 de plante de canabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu o greutate totală de aproximativ 17 kilograme. De asemenea, au fost ridicate mai multe recipiente și alte mijloace de probă relevante pentru anchetă.

Procurorii DIICOT au dispus reținerea suspectului în data de 4 august 2026, iar în cursul zilei de miercuri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a decis arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna.

Reprezentanții DIICOT precizează că, pe întreaga durată a procesului penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

canabis
canabis