Fundația Comunitară Țara Făgărașului organizează, în data de 11 septembrie 2020, de la ora 9:00, campania de ecologizare pe malul Oltului în Făgăraş în parteneriat cu Asociația Mai Mult Verde în cadrul proiectului „Cu apele curate”.
Evenimentul vizează protejarea mediului împotriva deșeurilor depozitate iresponsabil, precum și creșterea simțului responsabilității, al răspunderii și încurajarea comunității să acționeze în mod responsabil față de mediu când întâlnesc situații în care deșeurile au fost depozitate în mod necorespunzător.
Voluntarii cu vârste sub 16 ani vor fi însoțiți de un adult și nu vor avea voie să atingă obiecte periculoase (sticle, fiare vechi, sârme, baterii de mașină, cutii de otrăvuri, deșeuri medicale sau obiecte instabile) și nu se vor deplasa în zone considerate periculoase sau greu accesibile. În cadrul acestui eveniment participanții, indiferent de vârstă, nu vor curăța deșeurile de construcții, mobilă, electrocasnice, deșeuri medicale și alte obiecte ce prezintă pericol.
Voluntarii înscriși vor avea la dispoziție măști și le vor fi oferite câte două perechi de mănuși. Organizatorii se asigură că în cadrul acestui eveniment vor fi respectate măsurile recomandate în vederea prevenirii riscurilor de accidente sau contaminare cu Covid-19.
Programul de desfăşurare este următorul: pe 11 septembrie, la ora 9:00 este întâlnirea pe partea dreaptă a digului Olt, la intrarea pe pod către Cartierul Galați şi se va continua pe parcursul a câteva ore, în funcție de numărul de voluntari înscriși și cantitatea de deșeuri de colectat.
Ecologizarea va avea loc pe ambele maluri ale râului Olt, în stânga și dreapta podului.
Înscrierile se fac până marți, 8 septembrie, la numărul: 0726 035 083.
„Ne întâlnim pe 11 septembrie la ora 9.00, pe partea dreaptă a digului Olt”, au transmis de reprezentanții Fundației Comunitare Țara Făgărașului.
Participanții trebuie să semneze un acord pentru fotografiile care vor apărea ca un bun exemplu bun în comunitate, iar voluntarii sub 16 ani au nevoie de declarația de participare semnată de unul dintre părinți.
Mai multe detalii găsiți AICI.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!