Sport

CS Colțea 1920 Brașov câștigă primul amical din 2019 disputat în România

Sebastian Dan

CS Colțea 1920 Brașov – Soda Ocna Mureș (Liga 3) 2-0 (1-0). Au marcat: Păduraru Alex și Dobrean Răzvan

Revenită de la Balcic, Bulgaria, unde s-a pregătit în perioada 1-10 februarie, echipa de liga a IV-a CS COLȚEA 1920 , s-a duelat astăzi cu formația de Liga a 3-a, Soda Ocna Mureș .

Jocul s-a disputat pe terenul sintetic de la Tărlungeni și a fost unul disputat, tânăra formație brașoveană reușind să fie mai eficientă în fața porții și să se impună la final cu 2 la 0, după ce a reușit să marcheze câte un gol în fiecare repriză.

“Am întâlnit o echipă de eșalon superior nouă ,și chiar dacă am început meciul doar cu doi seniori în formula de start ,jucătorii noștri tineri capătă experiență de la joc la joc ,devenind mai siguri și încrezători, ceea ce mă bucura.Trebuie sa ii creștem cu grijă ,iar ei sa înțeleagă că fotbalul este o muncă continuă.Cele 3 transferuri realizate în aceasta iarnă sunt un plus pentru noi.Pentru mine ca antrenor nu va conta numele celui care intra în teren sau câți ani are,doar ceea ce face atât în teren cât și în afara terenului.Imi felicit băieții pentru atitudine și rezultat”, a declarat Liviu Nicolae – antrenor Colțea 1920 Brașov.

Vineri, 15 februarie, CS Colțea 1920 Brașov se va duela cu echipa U19 a lui FC Dinamo București.