Crivineanu îl acuză pe Coliban – primarul Prejudiciu – că ascunde documente trimise de Curtea de Conturi

Crivineanu îl acuză pe Coliban – primarul Prejudiciu – că ascunde documente trimise de Curtea de Conturi

După ce în Raportul de audit financiar al Camerei de Conturi Brașov regăsim următoarea constatare: „Nerespectarea prevederilor legale cu privire la aprobarea finanțării din bugetul local a Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov-Steagul Renaște”, consilierii locali social-democrați atrag atenția, din nou, cu privire la lipsa de transparență din Primăria Brașov.

„Primarul Coliban are obligația să pună la dispoziția consilierilor locali toate documentele cazului FC Brașov. Este inadmisibil ca după un asemenea scandal în fotbal, la nivel local, să nu primim nici până acum Anexele Raportului Curții de Conturi. De ce Consiliul Local nu a fost informat în plen, deschis și transparent, cu privire la ieșirea din Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte a Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT) și mai nou, a Direcției de Administrare Infrastructură Sportivă (DAIS)? Cine va achita datoriile pe care FC Brașov le are față de DAIS? Îi cerem primarului Coliban să vină în fața Consiliului Local și să dea explicații brașovenilor cu privire la situația în care a adus fotbalul brașovean”, întreabă liderul consilierilor locali PSD, Alexandra Crivineanu.

Alte articole:   VIDEO Fetiţă de 3 ani, preluată de un elicopter SMURD după ce a căzut de la etajul unei pensiuni din judeţul Alba

Aceasta îi solicită lui Coliban, zis și primarul Prejudiciu, care este strategia de back-up pentru FC Brașov în cazul în care Camera de Conturi are dreptate și cele 3,5 milioane de lei au fost alocate ilegal și trebuie recuperate.

„Pe lângă aceste sume, ar mai putea fi de recuperat banii pentru folosirea spațiilor pentru birouri, pentru marcă și brand. Vom ajunge în situația ca Primăria Brașov să se autoexecute, fiind asociat în acest club sportiv, pentru recuperarea datoriilor? Aceasta însemnând practic, banii brașovenilor? Vă propun, domnule Coliban, să discutăm deschis, cu toate documentele pe masă, în spiritul adevărului și al caracterului public al ședințelor de Consiliu Local. Brașovenii sunt îndreptățiți să cunoască adevărul! Domnule primar, aveți atât datoria morală (în cinstea istoriei fotbalului brașovean), cât și pe cea firească, de primar în funcție al acestui oraș să veniți în fața brașovenilor și să spuneți cum stau, de fapt, lucrurile, după ce ați susținut reînființarea clubului sportiv al Brașovului”, spune consilierul local, Alexandra Crivineanu

Alte articole:   Licitaţia pentru Ocolitoare mare a Municipiului Braşov, în toamnă. Stadiul proiectelor implementate de CJ Brașov cu fonduri guvernamentale

Ba mai mult, aceasta face referire și la cea mai recentă Hotărâre de Consiliu Local prin care s-a alocat finanțare – prin intermediul Ghidului de Finanțare, tot pentru FC Brașov: „Cerem o informare și cu privire la motivul pentru care, nici până la această oră, clubul nu a primit suma de bani aprobată în ședința de Consiliu Local, convocată, pe repede înainte, în luna august”.

Este momentul ca, după doi ani de mandat în fruntea Primăriei, să vă preocupați, în mod real, de problemele importante ale acestui oraș și să invitați la dialog și în cazurile care vă sunt mai puțin comode”, mai spune Crivineanu.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate